O seară sub umbra lui Bonaparte la Filarmonica Cluj

O seară sub umbra lui Bonaparte la Filarmonica Cluj
| Foto: Arhiva

Sub bagheta lui Gábor Horváth, Filarmonica Cluj oferă o triplă perspectivă muzicală asupra unui timp al cuceririlor și al bătăliilor glorioase, cu tactici de război duse pânăla rangul de artă, așa cum niciodată nu s-a mai întâmplat.

Este vorba despre perioada de expansiune a lui  Napoleon Bonapoarte înspre Est, despre bătăliile și campaniile duse în cucerirea Europei, despre invazia acestuia în Rusia, fapte care au inspirat compozitori, pictori, scriitori și care s-au reflectat în toate formele de artă, în multiple perspective. În concertul de vineri vă prezentăm trei perspective din muzică: Beethoven cu Wellingtons Sieg, Ceaikovski cu Uvertura 1812 și Haydn cu Missa in Angustiis (Nelsonmesse). O lucrare simfonică și două vocal-simfonice, unde, alături de Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, vor performa soliștii Aida Pavăl-Olaru (soprană), Orsolya Veress (mezzosoprană), Tony Bardon (tenor), Iustinian Zetea (bas).

Seara începe cu Beethoven. Singura perioadă în acesta care a compus o serie de lucrări inspirate din politică a fost în timpul anilor 1813/1815, iar acestea au fost generate de un climat european într-o permanentă schimbare. Timp de aproximativ zece ani, continentul fusese dominat de Napoleon, iar gloria pe care o adusese Franţei era contrabalansată de precaritatea vieţii celor din afara ei. În vara lui 1812, Napoleon a atacat Rusia, însă în retragerea care a avut loc între octombrie şi decembrie şi-a pierdut cea mai mare parte a armatei. Acest lucru a dat speranţe Austriei, iar politica internaţională devenise punctul principal de interes pentru toată lumea. Pe 21 iulie 1813, Ducele de Wellington (comandant al unei alianţe armate între britanici, spanioli şi portughezi) a câştigat, în faţa francezilor Bătălia de la Vittoria (Spania). Vestea a ajuns în Viena în iulie şi a fost întîmpinată cu mare entuziasm. Oficial, Austria fusese neutră din 1809, dar, cu această ocazie, s-a alăturat Rusiei, Prusiei, Suediei şi Marii Britanii, iar Napoleon a fost, în cele din urmă, înfrânt definitiv în luna octombrie, în Bătălia de la Leipzig. Tot acest context i-a inspirat lui Beethoven lucrarea Wellingtons Sieg, oder die Schlacht bei Vittoria (Victoria lui Wellington, sau Bătălia de la Vittoria), lucrare care, inițial, a fost scrisă pentru o invenție a vremii numită „panharmonicon”, o orchestră mecanică de instrumente de suflat din lemn şi percuţii.

Piesa a fost interpretată în primă audiţie absolută pe 8 decembrie 1813, într-un amplu concert de caritate în sprijinul victimelor de război, iar faima compozitorului a ajuns la cote nemaiatinse, în special în rândul acelora pentru care muzica sa de până atunci părea prea erudită şi care puteau înţelege mult mai rapid limbajul foarte direct din această piesă.

Uvertura 1812 a lui Ceaikovski este o lucrare construită pe contextul politic al aceleiași perioade cu cea a lui Beethoven. În iunie 1812, armata neînvinsă a lui Napoleon trecea graniţa Rusiei, continuându-şi drumul către Moscova. Oraşul a căzut, dar armata imperială rusă, sub comanda Prinţului Mihail Kutuzov, a înlăturat avantajul francezilor la Borodino, pe 26 august, şi, odată cu venirea iernii, Napoleon s-a văzut obligat la o lungă şi devastatoare retragere.

68 de ani mai târziu, în Moscova se făceau planuri pentru sfinţirea catedralei, construită pe perioada a peste patruzeci de ani, pentru a comemora eliberarea din 1812 a Rusiei. Planurile includeau, printre altele, fanfare militare, salve de tun şi, desigur, prima tragere a clopotelor. Aceasta a fost una dintre ocaziile pentru care Nikolai Rubinstein i-a sugerat lui Ceaikovski să compună o piesă. Așa s-a născut Uvertura 1812, care conduce ascultătorul către una dintre cele mai spectaculoase şi exuberante celebrări existente în muzică. Clopotele bat, se aud tunurile, iar Rusia este salvată într-o revărsare de sonorităţi glorioase.

Filarmonica încheie seara cu Missa in Angustiis a lui Haydn, o altă lucrare care face referire directă la evenimentele politice ale acelor vremuri, în care Napoleon Bonaparte cucerise o mare parte a Austriei, iar Europa trecea printr-o perioadă turbulentă. Dar la momentul în care Haydn a scris piesa, flota franceză a fost înfrântă de Flota Regală Britanică pe coasta mediteraneană a Egiptului. Eroul acestei victorii a fost Amiralul Horatio Nelson.

Așadar, vineri, 8 februarie 2019, de la ora 19.00, clujenii sunt aşteptaţi la o seară sub umbra lui Bonaparte. Concertul are loc la Colegiul Academic al UBB. 

Etichete
Comenteaza