O nouă premieră la Teatrul Naţional din Cluj. După Kafka

Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca anunță o nouă premieră: "Procesul", după romanul lui Franz Kafka, traducere de Gellu Naum, dramatizare de Mihaela Panainte și Daniel Ilea, care va avea loc sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 19:00.

Franz Kafka (3 iulie 1883 - 3 iunie 1924) este primul copil din cei șase ai negustorului Hermann Kafka și a Iuliei Löwy provenită dintr-o familie de rabini, medici, figuri de nonconformiști cu inclinații spre aventură și visare, Franz moștenind însușirile familiei materne.

Figura tatălui energic, tenace, încrezător în sine este surprinsă de scriitor în faimoasa Scrisoare către tatăl (1919), din care reiese efectul traumatizant pe care atitudinea părintelui a avut-o asupra scriitorului. În 1912, într-o singură noapte (22-23 septembrie) scrie nuvela Verdictul.

Urmează primele capitole din romanul "America", iar în decembrie, nuvela "Metamorfoza". În 1913 îi apare primul volum, culegerea "Contemplații". În 1916, În fața legii, a doua ediție din "Fochistul și verdictul".

Între 1916-1917 scrie majoritatea povestirilor apărute în "Medicul de țară", urmând ca în 1919 să-i apară "Colonia penitenciară". În 1922 începe să lucreze la Castelul. Majoritatea scrierilor sale au fost publicate postum, Max Brod păstrându-i manuscrisele pe care Kafka îi ceruse să le ardă.

La "Procesul" lucrează din 1914, capitole din acesta fiind detașate sub titlul În fața legii și Un vis. Romanul Procesul este editat abia în 1925 la editura Verlag Die Schmeide din Berlin, apariție datorată fidelului său prieten, Max Brod.

Regizoarea Mihaela Panainte și celebrul scenograf Helmut Stürmer au gândit pentru acest spectacol un spațiu care să reflecte lumea interioară a lui Kafka: o închisoare în care personajul se simte vinovat și nu știe de ce. Ceva ca o amenințare, ca un pericol, alunecând în coșmar; „nu e un decor care să fie explicat, el trebuie să fie jucat", spunea Stürmer.

În acest Proces nimic nu nu se petrece în exteriorul personajelor, ci în lumea lor interioară. Este o lume unde visul și coșmarul se suprapun, în care asistăm la o aglomerare de proiecții ale imaginarului personajului principal. Ceilalți sunt, de fapt, tot el, tot K.

Personajele, tot timpul prezente în scenă, alcătuiesc un grup aflat într-o mișcare continuă. Ele intră și ies din acest „cor", creat de regizoare ca o reflectare a apartenenței lui K la galeria personajelor tragice într-o lume absurdă. „De aceea am inventat acest cor-personaj colectiv, care este oglindirea lui K, dar și diferite aspecte ale sinelui, ca bătrânețea ori sexualitatea".

La Kafka, tocmai când ai sentimentul că ai prins un fragment de adevăr, tocmai atunci ești aruncat într-o altă dimensiune, „opera kafkiană - susținea într-un eseu Ion Vartic - se mulează oricărei interpretări, dovedind în fapt o miraculoasă infidelitate față de fiecare în parte".

Panainte nu urmărește să arate dacă K a devenit bun sau rău, ci „fiind un roman neterminat, nu vreau să termin nici eu spectacolul". Renunță K la statutul de om, se metamorfozează el în altceva? Sunt întrebări provocatoare pentru un spectacol provocator ale cărui sensuri vă invităm să le decriptăm împreună.