Festival la Pata Rât: manele, filme, prezentări de modă

Festival la Pata Rât: manele, filme, prezentări de modă

Khetane este primul festival al comunităților marginalizate din Cluj-Napoca, ce își propune promovarea culturii romani ca demers de reparație morală și de justiție socială. Khetane înseamnă „împreună” în limba romani. 

Festivalul pornește de la dorința locuitorilor din Pata Rât de a avea propriul lor festival care să ofere un program cultural alcătuit după preferințele lor. Timp de 3 zile, în perioada 12-14 august, în cadrul Khetane vor avea loc evenimente culturale: concerte, proiecții de film, prezentări de modă, dezbateri, activități pentru copii etc., toate gândite și adaptate special pentru a facilita interacțiuni sociale incluzive. Festivalul se adresează celor peste 2000 de persoane din Pata Rât, dar și locuitorilor din Cluj. Accesul în cele trei zile de festival este gratuit. 

Istoricul cartierului Pata Rât:

''Zonele marginalizate ale Clujului (Pata Rât, Stephenson, Manole) sunt rezultatul cumulat a peste trei decenii de nepăsare, rasism, discriminare și segregare. Acest fenomen își are începuturile în anii 70, când colonia Dallas a început să se formeze, iar în 17 decembrie 2010 a atins un punct culminant, când 350 persoane au fost evacuate de Primăria Cluj-Napoca, de pe strada Coastei din Cluj, fiind mutate forțat la Pata Rât, lângă groapa de gunoi a orașului.  În fapt, mai bine de 70% din locuitorii cartierului Pata Rât din Cluj-Napoca au ajuns acolo după ce au fost evacuați de autorități, în medii toxice, cu stigmatul de a trăi în condiții inadecvate de locuire'', spun organizatorii de la Fundația AltArt.

 

Comenteaza