Festival Internaţional al Teatrelor de Păpuşi, la Cluj. În premieră, spectacole pentru adulţi

Festival Internaţional al Teatrelor de Păpuşi, la Cluj. În premieră, spectacole pentru adulţi
15 spectacole din România, Ungaria și Republica Moldova, 5 conferinţe şi dezbateri, 3 ateliere creative şi lansări de carte. Acesta esta programul celei de-a 14-a ediţii a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete ”Puck”, eveniment ce va avea loc în perioada 12 - 15 octombrie la Cluj-Napoca.

Teatrul de Păpuși „Vojtina" din Debrecen, Ungaria, Teatrul Municipal „Guguţă" din Chişinău, Republica Moldova vor participa la festivalul de la Cluj alături de 10 trupe din ţară, printre care Teatrul de Animație „Ţăndărică" din Bucureşti, Compania de Teatru Syncret din Iași, Teatrul „Ciufulici" din Ploieşti, Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel" din Târgu- Mureş, Teatrul "Prichindel" din Alba Iulia, Teatrul „Cimborák" din Sfântu Gheorghe, Teatrul „Arlechino " din Braşov, trupa „Arcadia" a Teatrului „Regina Maria" și Trupa „Liliput" a Teatrului Szigligeti din Oradea.

În deschiderea evenimentului este programat spectacolul Școala lui Habarnam, producție a Teatrului Municipal „Guguţă" din Chişinău. Spectacolul se va juca la Teatrul „Puck", luni, 12 octombrie 2015, de la ora 9:30 și 11:30.

În cele patru zile ale festivalului sunt programate spectacole la Teatrul "Puck ", Cercul Militar, Opera Română, Opera Maghiară, Teatrul Naţional "Lucian Blaga", Teatrul de Stat Maghiar, Academia de Muzică "Gheorghe Dima", Casa de Cultură a Studenţilor.

Din juriul acestei ediţii fac parte: Sorin Crişan, Katona József, Carmen Stanciu, Daniel Stanciu şi Decebal Marin.

Ediţia din 2015 a festivalului include două spectacole adresate publicului adult, prezentate în premieră la Cluj: Adunarea păsărilor și Fereastra.

Spectacolul nonverbal pentru adulţi al Teatrului de Animație Țăndărică din București, Adunarea Păsărilor, este reluat la aproape 20 de ani de la prima punere în scenă, în regia lui Cristian Pepino. Piesa readuce în actualitate tema căutării unui sens şi a probelor cu care se confruntă, pe acest drum, umanitatea.

Fereastra este un spectacol interactiv realizat de Compania de Teatru Syncret din Iași şi programat luni, 12 octombrie, la ora 18:00 la Centrul de Cultură Urbană Casino. „Fereastra" este un spectacol de animaţie de tip outdoor, pentru un public larg, spontan. Tema spectacolului are ca sursă de inspiraţie cultura etniei rrome şi exploatează artistic motive tradiţionale ale culturii rrome, motive cu trimiteri metaforice la problematica specifică rromilor din contemporaneitate, la problemele de integrare socială ale etnicilor rromi într-o lume europeană în care principiile valorice se amestecă deseori cu preconcepţii şi subiectivităţi.

Anul trecut, festivalul a numărat peste 6.000 de participanţi. 

Comenteaza