Câți bani s-au strâns pentru primul parc din Bogata

Câți bani s-au strâns pentru primul parc din Bogata
Accesul la Jazz in the Park din Bogata, eveniment ce a avut loc duminică, 4 aprilie 2016, a fost liber, iar participanții au putut dona pentru amenajarea primul parc din comuna din Mureș. În acest sens, au avut loc consultări publice între localnici și arhitecți.

Suma strânsă din donații - direct în urne și prin cumpărarea de tricouri #VisitBogata - este de 8.557 lei. Donații se pot face în continuare atât prin comandarea de tricouri, cât și prin transfer bancar. Informații suplimentare găsiți AICI.

Arhitecții de la Planwerk vor da o mână de ajutor comunității din Bogata în calitate de consultanți, iar amenajarea parcului va avea loc luna viitoare.

„Aventura noastră în Bogata nu s-a terminat după acest eveniment. Avem peste 8.000 lei mobilizați pentru parcul din comună și în 6-8 mai 2016 revenim aici ca să începem lucrările. De asemenea, în cadrul Jazz in the Park din Cluj-Napoca (27 iunie-3 iulie 2016), vom avea o zonă pe care cei din Bogata o vor amenaja și administra. Ne-am atașat de loc și de oamenii de aici. Suntem recunoscători pentru modul în care ne-au primit și suntem bucuroși că putem să facem ceva pentru ei", spune Alin Vaida, directorul Jazz in the Park.

Peste 5.500 de participanți

Organizatorii au vrut să afle de unde vin cei mai mulți participanți la ediția specială de la Bogata astfel că au aplicat 915 chestionare. Potrivit acestui studiu, 60% dintre respondenți locuiesc în județul Cluj (58% în Cluj-Napoca, restul în Turda, Câmpia-Turzii, Gherla), 30% au domiciliul în județul Mureș (20% în Târgu-Mureș, restul în Luduș, Iernut și Bogata). De asemenea, la eveniment au participant persoane care locuiesc în București, Brașov, Sibiu, Alba-Iulia, Deva, Satu Mare, dar și în străinătate, la Paris, Viena, Hanovra, Dresden.

Cei mai mulți participanți la eveniment au între 25 și 35 de ani (50%), în timp ce 25% sunt tineri între 18-24 ani. Copii și adolescenți au fost prezenți în proporție de 6% (0-17 ani), 13% au între 36-50 ani, iar 6% dintre participanți au peste 50 de ani. Unii participanți s-au cazat la săteni, alții au ales pensiunea din localitate sau au campat în zonă.

„Bucuria noastră este una neașteptată, am fost surprinși să vedem câtă lume vine la noi în comună și mai ales cât de multă răbdare au avut participanții. Au fost extrem de civilizați și au avut mult bun simț. La așa puhoi de oameni ne-a fost frică să nu se producă stricăciuni sau să nu se calce lumea în picioare, dar totul a fost de-a dreptul civilizat. Am simțit entuziasmul voluntarilor și al localnicilor, dar și bucuria oamenilor care găteau sau mâncau pâine cu untură, gulyas sau alte preparate, a fost o mobilizare exemplară", precizează primarul comunei Bogata, László Barta.

Vederi din Bogata pentru Snoop Dogg

În cadrul evenimentului, participanții au putut completa 500 de vederi „Salutări din Bogota, Romania" pentru Snoop Dogg, ele urmând a fi trimise în această săptămână pe adresa studioului rapperului din State.

Bogata este o comună cu 2.000 de locuitori, devenită celebră recent la nivel internațional,după ce rapperul american Snoop Dogg și-a dat din greșeală check-in pe Facebook în județul Mureș, în timp ce încerca să dea check-in în capitala Columbiei, Bogota.

Jazz in the Park Bogata Edition a însemnat o zi de concerte susținute de Les Nuages, Danaga, Jazzybirds, Maria Răducanu & Sorin Terinte, vizite ghidate în comună, activități sportive, un concurs gastronomic și degustări de produse tradiționale.

 

Comenteaza