"Blind Date" cu o carte la Cluj FOTO

Peste 300 de cărţi au fost vândute în cadrul evenimentului "Blind Date with a Book", organizat de fundația YouthHive Cluj (program implementat de asociația Beard Brothers), vineri, în Old School Coffee House.

Acestea erau culese de pe rafturile prăfuite ale bibliotecilor bunicilor, profesorilor sau din propria colecție. Liceenii din cadrul fundaţiei au făcut un cadou de Crăciun pasionaţilor de literatură. Banii strânși au intrat în fondul YouthHive, destinat finanțării a trei proiecte ce urmăresc educarea tinerilor pe teme ce nu sunt abordate în şcoală, acordarea de ajutor psihologic și social şi organizarea unui festival de artă. 

Cărțile au purtat haine de sărbătoare, fără a se vedea autorul și titlul, doar un citat reprezentativ al acesteia. Cu toate că cei care cumpărau o carte nu știau prea multe despre aceasta, în mai puțin de trei ore stocul a fost epuizat.

Unii dintre cei care au cumpărat, mai curioși și nerăbdători, s-au așezat la o măsuță din cafenea și, alături de o băutură caldă, au început să răsfoiască cărțile cumpărate. YouthHive Cluj este o fundație comunitară care își propune să le ofere tinerilor accesul la un cadru în care să dobândească abilități practice și să propună inițiative civice și de antreprenoriat social.

Articol de Brenda NEMEȘ 

Etichete
Comenteaza