Alexandru Dabija şi scenograful anului montează un spectacol la Naţionalul clujean
- Scris de Ovidiu Cornea
- 25 Mai 2011, 15:37
- Cultură
- Ascultă știrea

Premiera va avea loc în 18 iunie, de la ora 20., conform programului de spectacole pe luna iunie anunţat astăzi de Teatrul Naţional din Cluj.
Din distribuţie fac parte, între alţii, Ramona Dumitrean, Irina Wintze, Romina Merei, Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Miron Maxim.
Mişcarea scenică este coordonată de Florin Fieroiu, iar asistenţi de regie sunt Andrei Majeri şi Marciana Negrea.
"...<Adevărul> aproximat aici este unul relativizat la extrem, mereu nesigur sub măştile de o extremă mobilitate. Protagoniştii îşi pot schimba oricând rolul şi sexul, discursul lor dramatic capătă, la rândul lui, mereu alte forme, ele nemaidefinind caractere şi psihologii, ci convenţii ale limbajului mai mult sau mai puţin stereotipizate, care pot circula de la o voce la alta, contaminând ori parazitând vorbirea, provocând, prin asociere automată, insolită, de dicteu suprarealist, devieri de la linia logică a expresiei, de un umor mereu suculent", precizează Ion Pop, într-o prezentare a piesei, postată pe site-ul oficial al Naţionalului clujean.