Festivalul Peninsula a fost anulat

Festivalul Peninsula a fost anulat
Ediţia din acest an a Festivalului Peninsula a fost anulată, se anunţă pe site-ul oficial al evenimentului. Nu sunt bani.

După ce primele nouă ediţii ale festivalului au avut loc la Târgu Mureş, în 2013 evenimentul s-a ţinut la Cluj-Napoca, pe Valea Gârboului. Mutarea festivalului s-a produs din cauza unor probleme legate de infrastructura terenului din Târgu Mureş.

Directorul festivalului, Bodor Lazslo, declara la acea vreme că existau probleme cu locaţia de 4 ani încoace şi că era inevitabil ca evenimentul să migreze către Cluj.

"Terenul unde a organizat festivalul până acum aparținea unor persoane fizice și nu avea infrastructură. A trebuit să plătim o mulțime de bani pentru producerea curentului electric. În loc să investim banii ca să aducem formații mai mari, a trebuit să-i cheltuim pe infrastructură. A fost un argument destul de consistent. În plus, în ultimele patru săptămâni am reușit să negociem cu Primăria Cluj-Napoca cât n-am reușit timp de 10 ani în Târgu-Mureș", preciza  Bodor Laszlo.

Aşadar, ediţia din 2013 Peninsula a avut loc în iulie, la Cluj-Napoca. Aproximativ 60.000 de vizitatori au participat la festival, pentru a-i vedea şi asculta pe Paul Kalkbrenner, Alborosie, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, Ska-P, Marky Ramone's Blitzkrieg, Modestep, N.O.H.A., Camo&Krooked, Benga, Pete Tong, Umek sau Rotfront.

Deşi primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că există un parteneriat cu organizatorii Festivalului Peninsula pentru următorii 3 ani, în decembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, şi liderul grupului UDMR din CJ, Kelemen Marton, anunţau că festivalul se întoarce acasă.

"Am bătut palma pe reîntoarcerea acasă. Nu s-a decis nimic în afară de ce v-am spus. Înţelegerea e una de principiu", afirma Dobre.

"Dacă va fi la Târgu Mureş sau la Sângeorgiu de Mureş (localitate limitrofă municipiului - n.r.), rămâne de văzut. Acesta este un brand care a crescut la Târgu Mureş. Ne-am înţeles cu proprietarul brandului. Cum, unde, rămâne de decis în curând. Importantă e decizia", arăta şi Kelemen Marton.

Peninsula 2014, anunţată pentru 17-20 iulie

Cu doar trei săptămâni înainte de data la care ar fi trebuit să aibă loc festivalul, pe site-ul oficial este postat un anunţ prin care peninsularii sunt informaţi că evenimentul a fost anulat. Organizatorii pun acest eşec pe seama deficitului de imagine moştenit de anul trecut precum şi pe nesincronizarea cu programul artiştilor şi al trupelor invitate.

"Ediţia din această vară a Festivalului Peninsula, care ar fi trebuit să se desfăşoare la Târgu Mureş în perioada 17-20 iulie, nu va mai avea loc. Motivele sunt lipsa fondurilor suficiente pentru organizarea în condiţii optime a unui festival de nivel internaţional, aşa cum organizatorii din acest an îşi propuseseră pentru 2014, deficitul de imagine moştenit de anul trecut precum şi nesincronizarea cu programul artiştilor şi al trupelor invitate", spun organizatorii.

Festivalul Peninsula a fost înfiinţat în anul 2003, de atunci fiind organizat anual întâi la Târgu Mureş şi în 2013 la Cluj-Napoca. Este pentru prima dată după unsprezece ediţii, când Festivalul nu are loc.

Dintre cele mai importante trupe invitate în cele treisprezece ediţii amintim: The Prodigy, Korn, Nine Inch Nails, Iggy Pop and the Stooges, Guano Apes, The Straits, Kasabian, Europe, The Rasmus, Tiesto, ATB, Above and Beyond, Parov Stelar Band, Dub FX, Chase and Status, Freestylers, Gogol Bordello, Kosheen, The Rasmus, Ferry Corsten, Pendulum, Tiesto, ATB, Parov Stelar, Apocalyptica, Goldie, Morcheeba, Chumbawamba Nero sau Netsky.

"Sperăm ca anul 2015 să fie prielnic organizării evenimentelor culturale de anvergură iar Festivalul Peninsula să îşi recapete locul câştigat printre acestea", mai spun organizatorii.

 

Comenteaza