Trec ţiganii, trec, cântă şi petrec

Mulţumesc, domnule Preşedinte Sarkozy! Ne trimiteţi acasă compatrioţii sau, răspunzând reproşurilor unui demnitar european, îi trimiteţi la Luxemburg.

Vă sunt recunoscător. Pentru că aveţi grijă ca cele două milioane de ţigani români să poată să se reîntoarcă în patria lor. În România. Îi aşteptăm cu braţele deschise pe ţigani. Vom trăi cu ei aşa cum am trăit sute de ani. De când Europa “civilizată” a decis să se spele pe mâini de ei, de când Europa “civilizată” a început să-i persecute şi de când România “necivilizată” i-a primit omeneşte. Şi a trăit cu ei bine-mersi mai bine de o jumătate de mileniu. Mulţumesc, domnule Sarkozy!

Sunt în total circa zece milioane de ţigani în lume, conform statisticilor mai mult sau mai puţin oficiale. Eu unul am întâlnit ţigani şi i-am şi filmat în Myanmar. Fosta Birmania. Trăiau pe apă. În loc de căruţe cu coviltir, aveau bărci cu coviltir. Erau la fel de pitoreşti. Ştiau să cânte frumos. Schimbau creveţi contra bere. Autorităţile din Myanmar îi alungaseră pe apă. Îi epuraseră puţin. Se săturaseră de ei. La fel cum s-a săturat şi domnul Sarkozy. Şi, astfel, ţiganii din Myanmar au fost deportaţi în plină mare. Dar supravieţuiau. Treceau încet dintr-o insulă în alta şi cântau.

Mă întreb de ce domnul Sarkozy nu propune, pur şi simplu, expulzarea lor din Europa. Direct în mările din Myanmar. Dacă îi trimite în România, Preşedintele Franţei nu a făcut nimic. Pentru că România este stat al Uniunii Europene, nu este aşa? Iar cele două milioane de ţigani, ca cetăţeni români, se bucură de dreptul liber de a circula. De ce nu-i aruncă, pur şi simplu, în afara Europei? Pe mare, după schema Myanmar. Sau, dacă domnia sa e mai uman, fiindcă, de, are educaţie, înalte studii făcute la Paris şi nu mă îndoiesc că a citit celebra lucrare de referinţă intitulată “Ţiganii”, scrisă de britanicul Angus Fraser, ar putea să propună un efort colectiv al Uniunii Europene, prin care să le fie cumpărată o insulă la capătul lumii. Unde să-i deporteze pe toţi. Şi să-i închidă între ape. Sau, pentru ţiganii nomazi, să facă culoare închise prin Europa, de sârmă ghimpată. Să le facă un traseu.

Nu ar fi mai simplu pentru domnul Sarkozy şi pentru alţi domni, fie că se cheamă Berlusconi, fie că se cheamă altfel şi care reprezintă înalta civilizaţie şi omenie europeană, să-şi bage puţin nasul în istorie? Şi să constate că aceeaşi Europă, care s-a spălat pe mâini, acum sute de ani, de ţigani încercând să-i extermine, ar putea acum, când este lovită de bunăstare, să creeze fondurile necesare pentru a-i ajuta să-şi ridice gradul de civilizaţie? Nu ar fi mai echitabil aşa? Nu este mult mai complicat şi complet neproductiv să acuze România într-o cauză care este eminamente europeană? Ce îşi imaginează domnul Sarkozy? Că României, care şi-a dovedit buna-credinţă jumătate de mileniu, îi este în continuare suficientă doar bună-credinţa? Pentru a ajuta această uriaşă comunitate? Nu cumva banii României nu ajung? Nu cumva ar trebui scoşi bani europeni? Nu cumva Europa ar trebui să-şi plătească odată şi-odată datoria?

Vă mulţumesc, domnule Sarkozy! Vă mulţumesc că m-aţi incitat. Probabil aţi făcut acelaşi lucru cu zeci de milioane de oameni. Şi dacă sunt zeci de milioane de oameni cărora le-aţi provocat aceleaşi reacţii, atunci probabil situaţia ţiganilor se va rezolva. Dar nu cum vreţi dumneavoastră. Ci aşa cum trebuie.

P.S. Autorizez orice publicaţie din Republica Franceză să preia, în mod gratuit, textul de mai sus.

Pe site-ul www.sroscas.ro veţi putea citi acest mesaj şi în limba engleză.