Video Apel către autorităţile din Cluj: "Cerem stoparea șantierelor de sub Pădurea Hoia!"

Apel către autorităţile din Cluj: "Cerem stoparea șantierelor de sub Pădurea Hoia!"

Activistul civic Adrian Dohotaru atrage atenţia autorităţilor din Cluj asupra şantierelor de sub Pădurea Hoia care distrug plămânul verde al oraşului. Bunurile verzi ale cetăţenilor sunt sacrificate pentru câştiguri imobiliare pe termen scurt, susţine acesta.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

În video-ul postat pe Umbrela Verde, patru clujeni: biologul Dana Peca, avocatul Radu Mititean, ecologul Tibor Hartel și activistul Adrian Dohotaru, arătă de ce trebuie protejată pădurea Hoia și împrejurimile.

"Vrem protejarea Pădurii Hoia și a pășunilor dimprejurul ei. Vrem planificare urbanistică, nu haos imobiliar. Vrem bunuri verzi comune și câștiguri pe termen lung pentru toți, nu profit pe termen scurt pentru puțini", scrie Dohotaru pe pagina de Facebook. 

"Inspectoratul de Stat în Construcții (IST) a arătat într-un raport recent mai multe neconformități ale autorizațiilor de construire de sub pădure și arată că au fost emise „cu încălcarea prevederilor legale”. IST mai arată că nu a primit toată documentația din partea Primăriei Florești, nici Prefectura nu a primit Planul Urbanistic Zonal, care, atenție, potrivit coeficientului de utilizare a terenului, aduce 50.000 de oameni sub Hoia, dacă s-ar pune în practică!

Cerem Primăriei Florești să revoce autorizația de construire pentru primul șantier început și solicităm IST să dispună oprirea lucrărilor realizate în mod necorespunzător.

Solicităm Prefecturii să suspende autorizațiile de construire prin contencios administrativ.

Cerem Primăriei Cluj-Napoca și Direcției Silvice să instaleze bariere la drumurile din pădure și de lângă pădure astfel încât să nu fie folosite de utilaje de șantier ori de trafic auto, ci de iubitori de natură", le transmite autorităţilor clujene Adrian Dohotaru.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza