Centrul de dezvoltare IT al BMW de la Cluj și-a triplat numărul de angajați în mai puțin de un an. Câți oameni noi vor mai veni
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Apr 2025, 11:53
- Economie
- Ascultă știrea

Joint venture-ul BMW de la Cluj deschis împreună cu NTT Data România, și-a crescut considerabil numărul de angajați în cele nouă luni de la inaugurare.
BMW TechWorks România, centru de tehnologie în care se dezvoltă produse şi servicii pentru gigantul din industria auto, deschis împreună cu NTT Data România, marchează o etapă semnificativă în evoluţia sa.
Centrul IT de la Cluj al BMW și NTT își triplează numărul de angajați în mai puțin de un an
Centrul de dezvoltare IT ajunge la un total de peste 350 de angajaţi, în creştere de la cei 110 din momentul lansării operaţiunilor, în urmă cu nouă luni. Dezvoltarea susţinută din ultima perioadă a determinat extinderea spaţiului de lucru, prin preluarea unor etaje suplimentare într-o nouă clădire de birouri din acelaşi proiect, potrivit unui comunicat.
„Această creştere reflectă atât evoluţia constantă a proiectelor în derulare, cât şi capacitatea echipelor noastre de a livra rezultate solide într-un ritm accelerat. Am reuşit să construim o organizaţie cu o cultură puternică, bazată pe colaborare, asumarea responsabilităţii, inovaţie şi excelenţă în execuţie,” a declarat Marian Haus, Director Operaţionalal BMW TechWorks România.
Echipele din Cluj-Napoca sunt implicate în proiecte specifice ale BMW, axate pe dezvoltare software şi digitalizare, contribuind activ la consolidarea expertizei tehnologice a grupului atât la nivel local, cât şi internaţional. Investitii in competenţe precum dezvoltare software pe platformele Cloud AWS si Azure, Salesforce, SAP, 3DExperience, şi Inteligenta Artificiala, au fost un avantaj în dezvoltarea rapidă a companiei. Colaborarea cu universităţile tehnice şi de profil IT din Cluj joacă un rol important în acest sens.
„BMW TechWorks România este un proiect construit cu viziune şi consecvenţ. În doar câteva luni, am demonstrat că putem atrage şi dezvolta talente valoroase, capabile să livreze soluţii software performante într-un mediu profesional matur. Vom continua să investim în oameni, în structuri agile şi în excelenţă,” a adăugat Emil Petru, Director General al BMW TechWorks România.
Câți oameni vor mai fi anagajați la joint venture-ul BMW Group - NTT DATA Romania
În perioada următoare, BMW TechWorks România îşi va menţine direcţia de creştere, având ca obiectiv atingerea unui număr de peste 500 de specialişti IT până la finalul anului. În paralel, compania va continua consolidarea echipelor, extinderea portofoliului de proiecte şi technologii, cât şi dezvoltarea unui ecosistem tehnologic stabil şi competitiv.
BMW TechWorks România este un centru tehnologic al Grupului BMW, un joint venture între BMW Group şi NTT DATA România, lansat în iulie 2024 la Cluj-Napoca si dedicat dezvoltării de soluţii software în cadrul BMW.