Foto Avea doar 16 ani și a murit pe loc / Ce a postat pe Tik-Tok înainte de DECES
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:16
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
Doi tineri de 16 și 21 de ani au murit luni, 27 aprilie 2026, în jurul orei 22:40, într-un cumplit accident rutier. Adolescenta de 16 ani se pare că ar fi avut o premoniție. O dovedește postarea acesteia de pe Tik-Tok.
Tragedia a avut loc luni noaptea pe DJ 601, între localitățile Videle și Mârșa, din județul Giurgiu, potrivit ISU Giurgiu. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz.
Din păcate, echipele de salvare ajunse la locul accidentului nu au mai putut face nimic pentru viața a doi tineri de 16 și 21 de ani din comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, pasageri în autoturismul condus de un alt tânăr în vârstă de 24 de ani din București.
Cu doar câteva ore înainte de tragedie, Alina, adolescenta de 16 ani care și-a pierdut viața în accident a postat un mesaj în mediul online care a fost interpretat de apropiați ca o premoniție a sfârșitului tragic.
Fă tot ce îți dorești. Sunt pline cimitirele de oameni care credeau că au timp”, a fost mesajul publicat de Alina, adolescenta de 16 ani, cu ceva timp înainte de accidentul în care și-a pierdut viața.

”Ai presimțit fată frumoasă. Dumnezeu sa te ierte! Inger frumos!”, a scris cineva pe contul de Tik Tok al Alinei. ”Este doar un citat. Forte mulți oameni au făcut acest trend asta nu înseamnă că presimte că moare dacă ar fi fost așa clar că nu s-ar fi urcat în mașină”, a răspuns un al urmăritor al contului fetei.
Am trecut prin cele mai negre momente la o vârstă fragedă. De asta nu îmi mai e frică de nimic.”, a mai scris Alina, tot într-o postare alb-negru de pe Tik Tok.

CITEȘTE ȘI: Doi tineri de 16 și 21 de ani, DECEDAȚI în urma unui GRAV accident rutier











