Preşedintele Traian Băsescu a adresat partidelor şi grupurilor parlamentare o nouă invitaţie la consultări, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, discuţiile urmând să înceapă la ora 15.00, pentru fiecare dintre cele şapte delegaţii invitate fiind alocate 30 de minute.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) se aşteaptă ca acordul cu România să continue după demisia premierului Emil Boc, a delcarat pentru Reuters şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat pe liderii opoziţiei la ora 17.00 la Cotroceni pentru consultări, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Premierul demisionar Emil Boc a declarat, întrebat dacă va rămâne în fruntea PDL, că a fost ales de către Congres şi "se va comporta ca atare, ca preşedinte al PDL".
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Cătălin Marian Predoiu ca prim-ministru interimar.
Consultările politice ale şefului statului pe cele două teme anunţate pentru luni au fost anulate, urmând să fie transmisă o nouă invitaţie, pe tema desemnării noului premier, cel mai probabil tot pentru azi, a precizat Administraţia prezidenţială.
Premierul Emil Boc a mers la Palatul Cotroceni, unde şi-a depus mandatul la Preşedinţie şi a avut discuţii cu preşedintele Traian Băsescu privind strategia legată de PDL şi de formarea viitorului guvern, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Şedinţele de Biroul Permanent şi de plen ale Senatului programate pentru luni au fost suspendate, activitatea senatorilor urmând a se desfăşura în comisiile permanente.
Varianta luată în calcul la acest moment în PDL este cea a unui premier tehnocrat, fiind din nou vehiculate nume precum Lucian Croitoru sau Mihai Tănăsescu.
Recomandări: