Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, a murit la vârsta de 48 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al artistei, citat de Reuters.
Meteorologii au prelungit avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente până marţi la ora 14.00 şi au extins-o pentru jumătatea sudică a ţării, potrivit informării postate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Mii de persoane s-au adunat în centrul capitalei bulgare, Sofia, pentru a protesta faţă de Acordul internaţional împotriva comerţului cu bunuri contrafăcute (ACTA), sub sloganul "ACTA la Vista Baby!"
Liderul PSD, Victor Ponta, îi cere premierului Mihai Răzvan Ungureanu să sancţioneze prefecţii din judeţele Buzău, Vrancea şi Constanţa, care, "pe criterii politice", au lăsat zeci de mii de oameni într-o situaţie "inacceptabilă", dar să analizeze şi activitatea prefecţilor din Covasna şi Harghita.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunţat, pe Twitter, că a fost supus unui control antidoping inopinat, precizând că acest lucru era de aşteptat după insinuările din emisiunea Les Guignols de l'Info" de la postul francez Canal Plus
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, la Buzău, că "încetul cu încetul lucrurile se vor aşeza", precizând că acţiunea autorităţilor nu se va încheia, întrucât urmează "o situaţie meteo căreia trebuie să-i facă faţă", apoi să se pregătească "pentru o primăvară plină de apă".
Zeci de mii de oameni din Vrancea sunt izolaţi din cauza nămeţilor. Zăpada ajunge până la streaşina caselor, iar pentru a putea ieşi din locuinţe oamenii au săpat tuneluri înguste. Rafturile magazinelor sunt goale, iar acolo unde pâinea a ajuns, după şase zile, s-a dat cu raţia.
Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea şi Olt, unde va ninge abundent de duminică după-amiază până luni la prânz.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus, azi, la şedinţa de la sediul Primăriei Dumbrăveni, judeţul Vrancea, că este nevoie de seriozitate pentru ca problemele să fie rezolvate "cât mai repede", adăugâng: "în asemenea situaţii nu ne văicărim, nu cântăm prohodul pe posturile de televiziune".