Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că USL îşi propune ca până la 15 martie să-şi desemneze toţi candidaţii la alegerile locale, el arătând că va exista şi o oarecare aproximare, având în vedere numărul mare de localităţi din România.
Programul Senatului a fost modificat şi în această săptămână de către Biroul Permanent, care a decis, luni, să menţină o singură şedinţă de plen, din cauza absenţei senatorilor opoziţiei.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că formaţia pregătită de Ilie Stan trebuie să câştige meciul cu Twente Enschede din Liga Europa, altfel tehnicianul va fi demis, omul de afaceri reacţionând astfel la unele declaraţii ale antrenorului cu privire la faptul că staful său este neplătit.
Camera Deputaţilor a adoptat tacit, luni, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei, care prevede că personalul didactic şi de cercetare se pensionează la sfârşitul anului universitar în care împlineşte 65 de ani.
Cinci români au murit, iar alţi trei au fost răniţi, duminică, într-un accident rutier produs în apropiere de Figueres, informează cotidianul EL Pais în ediţia electronică de astăzi.
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să acorde o atenţie deosebită supunerii spre adoptare cât mai rapid a propunerii legislative pentru modificarea Codului penal şi a legii 286/2009 privind Codul Penal.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis conducerii Camerei Deputaţilor o informare privind aprobarea suplimentării participării României cu 65 de jandarmi la misiunea NATO din Afganistan, iar aceasta urmează să fie citită în plen.
Guvernul este conştient de dificultăţile personalului din armată şi apreciază înţelegerea faţă de "trecătoarele restricţii" impuse de contextul economic, încercând să găsească în viitorul previzibil soluţii mulţumitoare pentru toţi, a afirmat, astăzi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Companiile care au contracte directe de achiziţie a electricităţii de la Hidroelectrica au acceptat creşterea preţurilor şi reducerea cu 10-20% a cantităţilor, precum şi diminuarea duratei acordurilor, au declarat pentru Mediafax surse implicate în negocieri.