Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele trei luni a scăzut cu 13%, la 4.414, de la 5.082 în perioada similară a anului trecut, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), ultima condusă de Jeffrey Franks, se va afla la Bucureşti în perioada 24 aprilie - 7 mai pentru cea de-a cincea evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, a anunţat astăzi, într-un comunicat, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs astăzi la ora 3.33, în Vrancea, la o adâncime de 134 de kilometri, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
În anul1961 are loc primul zbor în Cosmos, realizat de Iuri Gagarin la bordul navei ''Vostok''. În anul 1935 au început lucrările Conferinţei britanico-franco-italiene de la Stressa, care a examinat consecinţele denunţării de către Germania a clauzelor militare ale Tratatului de la Versailles, adresând acesteia critici formale, neînsoţite de sancţiuni.
Trofeul Ligii Europa, care a fost înmânat, azi, primarului Capitalei, Sorin Oprescu, de către preşedintele UEFA, Michel Platini, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Arena Naţională, a fost expus în Piaţa George Enescu.
Guvernul va analiza o eventuală revenire la forma iniţială a indemnizaţiei de creştere a copilului odată cu discuţiile privind recuperarea salarială pentru bugetari, decizii care depind de evoluţia economiei, a declarat, azi, la Guvern, ministrul Muncii, Claudia Boghicevici.
Ambasadorul agreat al Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, declară că ţara sa va menţine restricţiile pe piaţa muncii până la 1 ianuarie 2014, el precizând că până atunci Haga ia măsuri împotriva exploatării muncitorilor străini.
Bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost suplimentat de Guvern cu 450.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru plata expertizelor dispuse de instituţie în cursul proceselor penale.
Unitatea nu avea cântar verificat metrologic. În aceeaşi acţiune au fost confiscate sute de ouă care nu aveau inscripţionat termenul de valabilitate. O echipă REALITATEA TV Cluj i-a însoţit astăzi pe inspectori la controale în pieţele clujene.