Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely spune că formaţiunea nu va încheia "niciun fel de coaliţie cu nimeni" în perspectiva alegerilor generale, însă discuţii pe diferite teme vor exista până la data alegerilor generale între reprezentanţii Uniunii şi cei ai Guvernului.
Comisia juridică a Senatului a aprobat propunerea legislativă care modifică Legea referendumului astfel încât demiterea preşedintelui să se poată realiza cu votul majorităţii voturilor valabil exprimate la referendum, urmând ca proiectul să intre luni în dezbaterea plenului.
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat că Uniunea a performat în alegerile locale, iar succesul de care se bucură de 22 de ani e "imens" şi "extraordinar" în tot bazinul carpatic, însă pierderea preşedinţiei consiliilor judeţene din Satu Mare şi Mureş "doare".
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că taxa de primă înmatriculare este în analiză, dar mesajul său către grupul tehnic a fost că trebuie să se ţină cont de faptul că în România sunt şase milioane de oameni în pragul sărăciei şi trebuie să fie sprijiniţi.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este "extrem de convins" că actuala criză economică din Europa nu va dispărea în următoarele 12 luni şi că dificultăţile vor continua pe "termen mediu şi lung".
Hidroelectrica SA a introdus la finele săptămânii trecute o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru miercuri, 20 iunie.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că până la sfârşitul lunii iunie va fi suplimentat cu 15.000 numărul tichetelor din programul "Rabla", iar după rectificarea bugetară vor mai exista alte 15.000, decizia fiind luată pentru menţinerea locurilor de muncă.
Meteorologii au atenţionat că, de mâine până vineri, vremea va fi călduroasă în toată ţara, în unele zone vor fi temperaturi de 35-36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi uşor pragul critic de 80 în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş.
Liderii europeni au întins mâna Atenei încă de ieri seară, pentru a facilita aplicarea reformelor şi formarea unui Guvern de dreapta proeuro, respirând uşuraţi după votul grecilor, relatează AFP.