Validarea primarilor, în 20 de zile de la alegeri, după depunerea unui raport privind cheltuielile

Validarea primarilor, în 20 de zile de la alegeri, după depunerea unui raport privind cheltuielile
Validarea alegerii primarilor aleşi în urma scrutinului din 10 iunie se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, după depunerea la Autoritatea Electorală Permanentă a unui raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale.

Validarea alegerii primarilor aleşi în urma scrutinului din 10 iunie se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în Camera de consiliu a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna sau oraşul, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei, potrivit Legii 215/2001 privind administraţia publică locală.

Demararea acestei proceduri este conţionată de prevederea din Legea 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale care stabileşte că în termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale.

Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunostinţa prefectului şi se prezintă în sedinţa de constituire a consiliului local sau, după caz, într-o sedinţă extraordinară, de către un judecator desemnat de preşedintele judecătoriei.

În caz de invalidare a alegerii primarului, Guvernul, la propunerea prefectului, va stabili data alegerilor. Acestea se organizeaza în termen de maximum 90 de zile de la data invalidarii sau, după caz, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

Primarul depune jurământul în faţa consiliului local. Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.

USL a câştigat, în urma alegerilor de duminică, cele mai multe mandate de primar atribuite, respectiv 41,57% , fiind urmată de PDL - 15,66%, şi PSD - 11,88%, după centralizarea rezultatelor din 3.181 circumscripţii, potrivit rezultatelor finale făcute publice, vineri, de BEC.

Din cele 1.180 de mandate atribuite, USL a primit 1.322 mandate, PDL - 498 mandate, PSD - 378 mandate.

Etichete
Comenteaza