Ministerul Sănătăţii afirmă că sumele ce i-au fost alocate la rectificarea bugetară, 1,07 miliarde lei în total, răspund în mare parte priorităților de finanțare ale instituţiei şi că cei mai mulţi bani vor merge către CNAS, pentru plata medicamentelor şi a serviciilor medicale.
Următorul produs pentru ar trebui redusă taxa pe valoarea adăugată, dacă se va dovedi că scăderea TVA la pâine a avut în final efecte benefice, este produsul din carne, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
România trebuie să dovedească Fondului Monetar Internaţional, după reducerea TVA la pâine, că nu este o ţară de evazionişti, impactul acestei scăderi de taxă asupra diminuării evaziunii fiscale urmând să fie evaluat după 9-12 luni, a declarat premierul Victor Ponta.
Rata şomajului a crescut în iunie la 7,6 la sută - cea mai mare din 2010 încoace -, faţă de 7,5 la sută în mai, numărul estimat al persoanelor fără un loc de muncă fiind de 736.000, de la 720.000 în luna precedentă, potrivit datelor comunicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Autorităţile române vor evalua impactul reducerii TVA la pâine la 9% pentru a vedea dacă a scăzut evaziunea fiscală şi, în funcţie de rezultat, măsura s-ar putea menţine sau se va reveni la TVA de 24%, a declarat şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.
Scăderea preţurilor la raft la pâine şi produse de panificaţie va fi proporţională cu reducerea TVA pentru această categorie, de la 24% la 9%, potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), care speră că această măsură va fi extinsă şi la alte alimente.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an la 2% şi la 2,25% anul viitor, pe fondul unor exporturi mai puternice în primul semestru şi a unei producţii agricole mai bune, a declarat Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România.
Autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) un acord preventiv pe doi ani care va totaliza patru miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor: