Agricultura, IT-ul şi externalizarea serviciilor vor fi anul viitor principalele domenii de interes pentru investitorii străini în România, potrivit companiei de externalizare şi consultanţă de afaceri Accace.
Avocatul Poporului, Anastasiu Crişu, şi-a înaintat demisia, a declarat, joi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Stelian Tănase este nominalizarea agreată de liderii PNL pentru poziţia de preşedinte director general al TVR, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că a văzut cu regret faptul că în USL există tensiuni, el arătând că acestea se pot depăşi cu înţelepciune.
Revoluţionarul Dumitru Dincă i-a transmis, joi, preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, la o reuniune a Institutului Revoluţiei Române, că PSD şi PNL sunt mai rele decât PDL, el afirmând că Guvernul Ungureanu a căzut datorită revoluţionarilor şi întrebând: "Asta e răsplata?".
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezent, joi, la ultimul termen de judecată din dosarul Zambaccian a cerut celor cinci magistraţi din completul de la instanţa supremă pedepse cu executare pentru Adrian şi Dana Năstase.
Actorul Nae Lăzărescu, care a murit joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, va fi înmormântat sâmbătă, la Focşani, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", Alexandru Arşinel.
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de ceaţă pentru 28 de judeţe, unde vizibilitatea este redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, în unele zone fiind şi depuneri de chiciură.
Balanţa comercială cu produse agroalimentare a României a înregistrat în primele nouă luni un excedent de 3,2 milioane de euro, comparativ cu un deficit de 494 de milioane în aceeaşi perioadă din 2012, a anunţat Ministerul Agriculturii.