Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine că 80% din promisiunile programului de guvernare al PSD nu au fost îndeplinite,arătând că guvernarea PSD este lipsită de curaj, iar Victor Ponta a fost un premier “fricos”, “incompetent”, “flecar” şi este “un pariu pierdut şi o iluzie dezumflată”.
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 10,3% ca serie brută şi cu 10,9% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).
O pastilă cu extract de roşii are capacitatea de a încetini procesul de îmbătrânire a pielii, care este de obicei accelerat de acţiunea razelor solare, afirmă oamenii de ştiinţă germani, informează dailymail.co.uk.
DNA va organiza, în octombrie, interviuri pentru ocuparea a 56 de posturi de procurori, dintre care 28 la structura centrală, iar magistraţii interesaţi pot să-şi depună CV-ul şi trei-cinci lucrări reprezentative din activitatea anterioară la sediul instituţiei, până pe 25 septembrie.
Salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, prevede o lege aprobată de Parlament, creşterea ajungând până la 70%.
Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, că Ungaria a depăşit nişte limite ”prin declaraţii publice legat de aşa-zişii oropsiţi minoritari maghiari din România”, dar nu se uită că românii din Harghita, Covasna şi Mureş ”nu au drepturi cât au minoritarii maghiari”.
Grecia şi creditorii săi internaţionali au ajuns marţi la un acord asupra unui nou acord de salvare, în valoare de mai multe miliarde de euro, anunţă un oficial de la Ministerul grec al Finanţelor, transmite BBC News online.
România are interesul ca statele ce găzduiesc minorităţi româneşti să adopte măsuri "adecvate" pentru conservarea identităţii etnice a românilor de acolo, "cel puţin similare" celor promovate de ţara noastră în favoarea minorităţilor de pe teritoriul său, susţine ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primul semestru cu 7,8% ca serie brută faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 8,4% ca serie ajustată, iar volumul afacerilor pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a urcat cu 4,1%, serie brută.