Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus, referitor la camera de detenție, că „nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau dacă consideră că nu are resursele necesare pentru ea.”
Mașini scoase la licitație cu prețuri care pornesc de la 50 de lei. Este vorba despre autoturisme ridicate din parcările din Cluj-Napoca după ce nu au mai fost mișcate din loc luni de zile.
Având în vedere golurile marcate, dar şi suma uriaşă încasată de clubul din Gruia pentru atacantul transferat de la CFR Cluj la FCSB, cuvintele de adio au fost puţine.
Cel puţin patru persoane au fost ucise şi nouă rănite miercuri într-un atac armat la liceul Apalachee, din Winder, statul american Georgia, au anunţat autorităţile.
Un comisar de poliție din Vâlcea a fost prins în timp ce primea mită de la patronul unui restaurant. Agentul ar fi primit 2.000 de euro chiar de la patron, pentru a proteja afacerea.
Un pensionar în vârstă de 80 de ani a fost ucis într-un parc de un adolescent de 14 ani. Acesta își plimba câinele când a fost atacat de cinci minori.
Atacantul de 24 de ani, Daniel Bîrligea, a părăsit clubul din Gruia şi a semnat cu FCSB. Prezentarea oficială a fost făcută de însuşi patronul Gigi Becali, într-o conferință de presă susținută la "palat".
A treia ediție a festivalului "România cea Frumoasă" va avea loc în comuna Florești, în Parcul Poligon, începând de joi, 5 septembrie, până duminică, 8 septembrie 2024.
CNAIR a atribuit miercuri companiilor lui Umbrărescu (UMB) contractul pentru construirea nodului rutier de la Românași, care va asigura legătura între Autostrada Transilvania (subsecțiunea Zimbor - PoartaSălajului), DN1F și DJ108A.