Pivotul american se află la primul sezon alături de campioana României și a devenit rapid unul dintre cei mai importanți oameni din lotul condus de Mihai Silvășan.
România se află printre primele locuri în Europa la numărul persoanelor care suferă de psoriazis, iar un procent de 20-30% dintre pacienţi dezvoltă şi artrită psoriazică, care în timp duce la leziuni articulare severe.
1918, prăbușire catastrofală: masa de stâncă de două mii de tone metrice de rocă, prăbușită cu ruinele de la baza Cetățuii.
15 studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și 5 de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București sunt beneficiarii Programului de burse „Roberto Rocca” pentru anul universitar 2024-2025.
Numărul cazurilor de boală înregistrate cu noul coronavirus a scăzut, la nivel național, faţă de săptămâna anterioară.
Campioana României țintește primul succes pe teren propriu în actuala ediție a EuroCup.
Banca Transilvania și Visa, unul dintre liderii mondiali în domeniul plăților digitale, lansează Cardul BT Visa virtual animat, în dolari (americani), care vine în completarea soluțiilor de plată cu telefonul sau online și a soluțiilor de călătorie disponibile în aplicația BT Pay.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că este "o certitudine" că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul partidului pe care îl conduce.
Cercetătorii clujeni, împreună cu experți străini, au reușit să dezvolte un tip de rădăcini de floarea-soarelui care, în comparație cu cele cultivate în prezent, sunt mai robuste și mai rezistente la secetă.