O explozie a avut loc în noaptea de luni spre marţi într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuinţe. Există şi 2 victime, în stare conştientă.
Incidentele de la meciul de fotbal România - Kosovo, când oaspeții au ieșit de pe teren, readuc în discuție poziția pe care România o are referitor la independența Kosovo.
Un bărbat a fost declarat nevinovat și achitat, deși acesta a filmat pe ascuns pacienții și personalul unei clinici medicale, în momentele de intimitate petrecute în toalete. Judecătorii consideră că faptele acestea nu sunt prevăzute de legea penală, iar violarea vieții private este infracțiune doar dacă se consumă în interiorul locuinței victimei.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis că seniorii cetății beneficiază în continuare de gratuitate la transportul public şi a explicat care sunt criteriile în funcţie de vârstă şi venit.
Dezbaterea prezidențială organizată luni seara de televiziunea Digi24, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a generat reacții variate, dar și concluzii tranșante.
Naționala antrenată de Mircea Lucescu a câștigat partida cu selecționata Ciprului luni seara, pe Arena Națională, scor 4-1 (2-0).
Polițiștii clujeni apelează la cetățeni pentru a găsi un tânăr de 26 de ani care a fost dat dispărut după ce a plecat voluntar dintr-o unitate medicală din Cluj-Napoca și nu a mai revenit.
Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de marți, 19 noiembrie 2024.
Numărul firmelor dizolvate în județul Cluj a crescut ușor în primele nouă luni din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023.