Copiii din 17 sate și orașe mici vor avea parte în lunile aprilie și mai de o experiență muzicală completă, special adaptată lor. Turneul Classic for Kids va călători în județele Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Alba și Sălaj
Un ansamblu rezidențial construit pe malurile râului Nadăș primește o finanțare de peste 18 milioane de euro.
Aeroportul Cluj aminteşte că începând cu data de 2 aprilie 2025, cetăţenii români trebuie să obşină o Autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru călătoriile în Regatul Unit.
Ministrul Educației, Daniel david, a spus că nu avem niciun studiu care să arate că uniformele obligatorii ajută la ceva: "Mă întreb de ce ar trebui să le impunem, să fie obligatorii".
Tășuleasa Social, asociația care stă în spatele traseului de drumeții Via Transilvanica, vrea să lege cea mai lungă cărare din țară și cu celelalte regiuni istorice ale României.
Meteorologii ANM au emis prognoza pentru următoarea săptămână și arată că vremea rea se va menține și în debutul lunii aprilie
După mai bine de jumătate de secol, ”U” a reușit să o învingă pe CFR de două ori în același sezon, iar elevii lui Sabău caută a treia victorie la rând în fața „vișiniilor” la primul duel direct din istorie în play-off-ul Superligii.
Autoritățile avertizează cetățenii cu privire la intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, în care atacatorii folosesc numere de telefon sau identități vizuale care imită instituții publice, precum DIICOT, ANAF, Poliția Română sau BNR. Scopul acestor atacuri este obținerea de date personale, acces la conturi bancare sau transferuri frauduloase de bani.
Au fost evacuate 28 de persoane, între care şase copii, în urma scurgerilor de acid sulfuric dintr-o cisternă, în Comarnic, judeţul Prahova. A fost emis un mesaj Ro-Alert.