PDL anunţă că tinerii democrat-liberali vor depune, azi, la toate ambasadele de la Bucureşti ale statelor membre UE o scrisoare-protest în legătură cu situaţia statului de drept şi a democraţiei în România, precum şi cu acuzaţiile de plagiat la adresa premierului Victor Ponta.
Amenzile maxime pentru încălcarea legislaţiei bursiere cresc de până la de zece ori în cazul persoanelor fizice, astfel că sancţiunea poate ajunge la 500.000 lei, iar în cazul companiilor penalităţile merg până la 10% din cifra de afaceri, potrivit unor modificări aduse legislaţiei pieţei de capital.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, anunţă că a contestat în urmă cu câteva minute la Curtea Constituţională revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în această seară, că scopul acţiunilor recente ale USL, UDMR, UNPR este preluarea controlului asupra justiţiei, el menţionând că suspendarea şefului statului este doar o etapă în atingerea acestui scop.
Comisia juridică a avizat astăzi în absenţa reprezentanţilor PDL, revocarea din funcţie a Robertei Anastase.
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, în aceasrtă seară, lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor să înceteze imediat acţiunile împotriva instituţiilor statului român.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat în această seară că prin "încălcarea gravă" a legilor ţării şi a Constituţiei, precum şi a Regulamentelor Parlamentului statul român şi românii sunt puşi "într-o situaţie extrem de dificilă", pe analiza sa "similară cu cea generată de mineriada din 13-15 iunie 1990".
Angajatorii vor fi obligaţi să asigure control medical periodic pentru salariaţi, dar şi vaccinarea şi profilaxia specifică impusă de riscurile de la locul de muncă, potrivit proiectului Legii sănătăţii, lansat marţi în dezbatere publică
Preşedintele ales al Senatului, Crin Antonescu (PNL), a declarat, astăzi, după anunţul că a fost ales în această funcţie, că va face ceva mai mult pentru demnitatea şi calitatea Parlamentului.