Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, astăzi, că i-a propus fostului deputat PNL Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu, să devină purtător de cuvânt al PDL, iar aceasta a acceptat.
Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, la trecerea peste calea ferată de lângă localitatea arădeană Mocrea, iar în urma impactului locomotiva a deraiat, traficul feroviar fiind blocat între Arad şi Brad, transmite corespondentul MEDIAFAX.
SRI l-a monitorizat pe Dragoş Rusu, fost adjunct al Gărzii Financiare, pe care îl suspecta că a vândut secrete economice unor străini, prin intermediul unei femei din Republica Moldova cu care se afla "în relaţii intime", potrivit informaţiilor din dosarul foştilor procurori Sâmpetru şi Bălan.
Antrenorul Viorel Hizo a demisionat, duminică, de la FC Vaslui, conform declaraţiei lui Adrian Porumboiu, de la postul Digisport, plecarea tehnicianului survenind după înfrângerea din meciul cu formaţia CS Turnu Severin, scor 0-2, în etapa a XXV-a a Ligii I.
O gaură impresionantă a fost semnalată duminică pe carosabil, în secţiunea bulgară a podului rutier peste Dunătre ce asigură o legătură între România şi Bulgaria la nivelul localităţilor Ruse şi Giurgiu, relatează site-ul Novinite.com.
Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, duminică seară, după victoria din meciul cu CSMS Iaşi, scor 3-1, că formaţia sa joacă cel mai frumos fotbal din Liga I.
Peste 7.000 de hectare de terenuri agricole, 3.000 de hectare de păşuni şi 1.000 de hectare de păduri au fost afectate de inundaţii, pompierii, jandarmii şi poliţiştii intervenind în mai multe localităţi din judeţele Buzău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Dolj, Mureş şi Vrancea, a anunţat duminică MAI.
România este condusă de Olanda, cu scorul de 3-0, după meciurile disputate vineri şi sâmbătă în cadrul întâlnirii de la Braşov, din turul doi al Grupei I, Zona euro-africană a Cupei Davis, în urma acestor rezultate românii ratând accederea în barajul pentru Grupa Mondială.
Preşedintele Mişcării Populare, Marian Preda, a declarat, duminică, în conferinţa de presă prilejuită de lansarea fundaţiei, că Traian Băsescu este "tatăl" spriritual al organizaţiei, el arătând că PDL intră în lista de partide de care membrii fundaţiei s-au "săturat".