Preţurile de consum ale populaţiei au stagnat în luna iunie faţă de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor cu 0,7%, astfel că rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 5,37%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autorităţii Vămilor şi Gărzii Financiare care vor să îşi păstreze posturile pentru a lucra în nou-înfiinţata Direcţie Antifraudă vor fi obligaţi să treacă de anumite teste, arată premierul Ponta, adăugând că "s-ar putea ca nu toţi să corespundă".
Raportul dintre limita minimă şi cea maximă a salariilor bugetarilor va ajunge la 1-7, iar introducerea noii legi a salarizării va determina şi modificarea Legii funcţionarului public, astfel încât şefii de instituţii să aibă o mai mare "flexibilitate" în aranjarea grilei, afirmă premierul Ponta.
Omul de afaceri Nicolae Cristescu a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că achiziţionarea clubului Rapid de la George Copos a costat aproximativ 3 milioane de euro, sumă care reprezintă datorii asumate de el şi de asociatul său Adrian Zamfir prin contractul de vânzare-cumpărare semnat luni.
Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a afirmat, marţi, că este necesară înfiinţarea unei reţele naţionale de supraveghere a pacienţilor cu probleme psihice, adăugând că autorităţile ieşene vor elabora un proiect de lege în acest sens, care va fi apoi preluat de parlamentarii din judeţ.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, susţine că nu există "niciun fel de risc" pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor în cazul explorării gazelor de şist şi că "poziţiile" exprimate de vasluieni în dezbaterile publice sunt "în procent de 99,9% legate de exploatarea gazelor de şist, nu de explorare".
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit uşor prognozele privind creşterea economiei globale atât pentru anul în curs cât şi pentru anul următor, ca urmare a cererii de consum mai slabe şi a încetinirii înregistrate de mai multe economii emergente importante.
Lupta împotriva şomajului este principala sarcină pe care europenii o atribuie propriilor guverne, inclusiv în ţări cu o rată a şomajului mai scăzută, ca Germania, potrivit unui studiu internaţional publicat marţi de institutul GfK Verein, relatează AFP.
Rusia consideră România un partener important în sud-estul Europei, a declarat ministrul rus de Externe în urma unei întâlniri cu ministrul român de Externe Titus Corlăţean marţi, la Moscova, relatează Itar-Tass în ediţia online.