O parte dintre medicii de familie protestează, pentru a doua zi, faţă de birocraţia din sistemul de sănătate, refuzând să acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, astfel încât pacienţii nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate.
Poliţia Română anunţă că în minivacanţa de Revelion au fost date 13.440 amenzi, în valoare de peste 4.700.000 lei.
Guvernul a fixat o dată până la care se mai poate cere restituirea taxei auto, orice cerere depusă ulterior, nu mai poate fi soluţionată prin restituirea taxei, reiese dintr-un ordin publicat în Monitorul Oficial.
"Prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că starea mea de sănătate nu-mi mai permite continuarea activităţii în calitatea de ministru. Prin urmare, prin prezenta, vă prezint demisia".
Emanuel Ungureanu, cel de la care a făcut mai multe plângeri penale împotriva doctorului Mihai Lucan, îi transmite procurorului general Augustin Lazăr să mobilizeze structurile judeţene, "pentru că e plină România de Lucani", acuzând ca practică generală trimiterea pacienţilor spre sistemul privat.
A crescut agresivitatea verbală şi comportamentală între politicienii români, fapt care poate duce la apariţia unor riscuri privind evoluţia ţării, este de părere psihologul clujean Daniel David, prorectorul UBB, care a conceput un „Ghid de igienă mintală şi interacţiune socială”.
Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, a făcut, timp de 3 ore, mai multe declaraţii miercuri la DIICOT, susţinând că sunt implicaţi ministrul Florian Bodog, primarul Emil Boc sau Gheorghe Funar. Emil Boc a respins acuzaţiile.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, atrăgând însă atenţia că există multe vulnerabilităţi, printre care încadrarea deficitului bugetar în ţinta de 3% din PIB.
Un pasager al unei curse aeriene pe ruta Londra-Malaga a folosit ieşirea de urgenţă şi s-a urcat pe aripa stângă a avionului, în semn de protest faţă de întârzierea cu o oră a îmbarcării şi cu jumătate de oră în cazul debarcării, relatează site-ul BBC News.