Senatorii au aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii, iniţiat de deputatul UDMR Szabo Odon, care prevede ca ultima zi de vineri înaintea Paştelui să fie sărbătoare legală şi nelucrătoare.
Ministerul Justiţiei a scos la concurs două posturi de consilier personal în cabinetului ministrului, Tudorel Toader fiind în căutarea unui specialist în comunicare şi relaţii publice şi un specialist în tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, potrivit anunţului publicat pe site-ul ministerului Justiţiei.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul Viorica Dăncilă la Bruxelles, că este îngrijorată în privinţa evoluţiei proiectelor privind spitalele regionale, deoarece acesta înregistrează mari întârzieri.
Câştigul din tranzacţionarea criptomonedelor poate fi încadrat ca fiind venit din investiţii sau din alte surse, iar persoana care l-a realizat trebuie îl declare prin declaraţia anuală de venit ce trebuie depusă până pe data de 25 mai a anului următor celui în care câştigul a fost realizat.
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat marţi, timp de două ore, în comisia de control SRI, la final declarând că audierea sa poate fi un exemplu pentru alte persoane publice care nu răspund invitaţiilor comisiilor parlamentare, cum ar fi Laura Codruţa Kovesi.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre statul de drept, la întrevederea avută marţi.
Institututul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că au fost confirmate încă două decese cauzate de virusul gripal, fiind vorba despre două femei de 55 de ani şi respectiv 61 de ani, ambele nevaccinate şi având alte probleme de sănătate.
Ioan Becali a fost condamnat, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 4 luni închisoare, iar fratele său Victor Becali a primit 5 ani şi 8 luni închisoare cu executare, în dosarul în care sunt acuzaţi că au mituit-o pe fosta judecătoare Geanina Terceanu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a declarat marţi, legat de întâlnirea cu Hans Klemm, ambasadorul SUA, că a discutat despre Parteneriatul Strategic, iar dacă ar fi deschis subiectul Justiţie, ar fi refuzat acest dialog.