Noi evenimente speciale: două concerte susținute de artiști din Norvegia.
Emax Real Estate, în parteneriat cu cei mai mari dezvoltatori din Dubai şi Miami organizează, în perioada 01-02 aprilie 2023, la Hotel Platinia, Cluj-Napoca unul dintre cele mai mari evenimente din România dedicat vânzării de imobiliare în Dubai și în Miami!
Rata de succes a unui implant dentar este definită ca fiind capacitatea acestuia de a rămâne funcțional și de a susține coroana dentară pe termen lung.
SC MOTILOR SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ”Relansare activitate economica in contextul crizei COVID-19”.
Reconversia profesională susținută din fonduri europene va crește șansele românilor pe piața muncii, susține deputatul PNL Răzvan Prișcă.
Bucuria vieții stă în micile detalii. O cană de cafea poate da savoare dimineților tale, așa cum o piesă ascultată în surdină te poate transporta într-un moment drag din trecut.
În cadrul acestui proiect, urmează să fie construite peste 1.400 de apartamente, spații de birouri cu peste 49.000 metri pătrați închiriabili și un centru comercial.
Vrei ca și copilul tău să vorbească liber, corect, coerent, să își învingă emoțiile și să fie o prezență agreabilă pentru cei din jur?
Sunteți în căutarea unui nou laptop și nu știți de unde să începeți? Alegerea laptopului potrivit pentru nevoile profesionale poate fi un proces intimidant. Există atât de multe mărci, tipuri, modele și configurații din care p