Vin primii bani pentru Cheile Turzii. Infrastructura din zonă mai aşteaptă

Vin primii bani pentru Cheile Turzii. Infrastructura din zonă mai aşteaptă
Consiliul Judeţean a semnat contractul de finanţare pentru promovarea şi conştientizarea publicului privind protejarea siturilor Natura 2000 Cheile Turzii şi Cheile Turenilor.

Valoarea proiectului se ridică la peste 1.684.000 de lei, fără însă ca acesta să soluţioneze şi problemele mai mari ale acestor rezervaţii, care ţin de infrastructură. Pentru reabilitarea drumului care duce la Cheile Turzii, de pildă, se vor cheltui bani din bugetul administraţiei judeţene, a precizat preşedintele Horea Uioreanu

Situaţia rezervaţiilor naturale Chelile Turzii şi Cheile Turenilor suscită o reală nemulţumire printre clujeni, având în vedere că autorităţile clujene nu au făcut nici un demers, în ultimii ani, pentru a îmbunătăţi condiţiile de vizitare a acestor obiective turistice. Drumuri pline de gropi, lipsa unor spaţii de campare şi de cazare, lipsa indicatoarelor, a unor centre informative, toate acestea şi multe altele se înscriu în lista problemelor semnalate frecvent de către turişti. Nimeni nu a luat vreo măsură pentru îmbunătăţirea situaţiei. Fosta conducere a administraţiei judeţene a depus într-adevăr un proiect pentru accesarea de fonduri europene, însă acesta vizează în primul rând implementarea unui program de conştientizare şi de promovare a siturilor naturale Cheile Turzii şi Cheile Turenilor, fără să soluţioneze şi partea de infrastructură.

Noul preşedinte al administraţiei judeţene, Horea Uioreanu, a semnat ieri contractul de finanţare pentru acest proiect, apreciind că pentru modernizarea infrastructurii mai pot fi identificate şi alte programe de finanţare, începând cu noul sezon 2014-2020. Între timp, este obligatoriu ca administraţia judeţeană să achite din bugetul propriu cel puţin lucrările pentru modernizarea drumului de acces la Cheile Turzii. „Am trimis oameni în teren care mi-au transmis că situaţia este foarte neplăcută în special în Cheile Turzii. Autocare cu foarte mulţi turişti de abia se puteau deplasa din pricina gropilor de pe drum. Am decis ca pe bugetul de anul viitor să includem reabilitarea drumului de la Cheile Turzii. Nu cred că e aşa mare bataie de cap, vorbim doar de vreo cinci kilometri", a spus Uioreanu.

Între timp va demara proiectul pentru care s-a obţinut finanţarea europeană în valoare de peste 1.684.000 de lei. Finanţarea s-a acordat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu - Axa prioritară 4 - „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii" - Sesiunea de proiecte 4/2010 - Ministerul Mediului şi Pădurilor. Principalele obiective ale proiectului se referă la eficientizarea managementului rezervaţiilor naturale în vederea dezvoltării durabile a acestor zone protejate din ambele perspective (rezervaţii naturale şi situri Natura 2000), creşterea gradului de conştientizare a publicului larg cu privire la importanţa conservării biodiversităţii Siturilor Natura şi implementarea unui sistem informatic care va contribui la creşterea eficienţei protecţiei patrimoniului natural, cultural şi istoric.

 

Comenteaza