Uioreanu, atac fară precedent la adresa RATUC

Uioreanu, atac fară precedent  la adresa RATUC
RATUC ştie să funcţioneze doar cu autobuze second-hand, se plânge Horea Uioreanu.
El se arată îngrijorat că această regie nu va fi în măsură să asigure servicii de calitate cetăţenilor din zona metropolitană, mai ales că nu a reuşit nici măcar să se transforme în societate comercială.

Liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, cere Primăriei Cluj-Napoca să permită ca staţiile RATUC să fie folosite şi de operatorii privaţi de transport public, care acoperă rutele din zona metropolitană. Staţiile RATUC ar trebui să fie disponibile pentru toţi operatorii până la momentul în care se va putea implementa proiectul de transport metropolitan. Pe de altă parte, Uioreanu e convins că dacă RATUC ar trebui să intre mâine să deservească localităţile învecinate, nu ar fi nu ar putea aduce servicii de calitate cetăţenilor. Iar asta din cauză că RATUC nu a reuşit încă să se transforme în societate comercială şi nici nu dispune de autobuze noi. Directorul RATUC, Liviu Neag îl contrazice pe Uioreanu.

Uioreanu spune că nu e corect ca cetăţenii din Floreşti, de pildă, să nu poată circula în municipiul Cluj-Napoca în condiţii civilizate şi îi cere municipalităţii să permită operatorilor privaţi de transport să oprească în staţiile RATUC. „Dacă vorbim de condiţii decente pentru toţi locuitorii zonei metropolitane, atunci nu văd de ce locuitorii din Floreşti sau din Apahida nu pot beneficia de condiţiile de care se bucură cei care circulă cu autobuzele RATUC. Vorbim de un sistem metropolitan, asta înseamnă că toţi locuitorii Clujului au dreptul să coboare şi să urce în autobuze în condiţii decente, aşa cum o fac cei care călătoresc cu RATUC. Staţiile ar trebui să fie disponibile pentru toţi operatorii, până la momentul la care vom reuşi să implementăm sistemul de transportul metropolitan care va impune RATUC-ul ca operator unic ", a spus Uioreanu.

Deşi a fost acuzat că ţine partea societăţii Fany, acualul operator din Floreşti, Uioreanu continuă să atace RATUC-ul. El este de părere că dacă traseele din vecinătatea municipiului ar fi rămas pe dinafara licitaţiei, astăzi, RATUC-ul nu ar fi fost pregătită să le deservească. „Am fost eu acuzat că am trimis aceste trasee pentru a fi introduse în licitaţie, deşi aveam o hotărâre de instanţă executorie, care mă obliga să fac asta. Dar să presupunem că aceste trasee rămâneau în afara licitaţiei, ce s-ar fi întâmplat cu locuitorii acestor comune? Pentru că la ora la care vorbim, RATUC nu s-a constituit în societate comercială. Iar procedura de transformare în societate nu e simplă deloc. Poate dura chiar doi ani, cum s-a întâmplat în cazul regiei noastre de apă. Şi atunci cum ar fi operat RATUC pe aceste trasee intrajudeţene, că în calitatea pe care o are în prezent nu i se permite să opreze. Oricum, au rămas pe dinafară traseele din Feleac şi Ciurila, sunt tare curios dacă RATUC va fi măsură să intre să opereze aici de la 1 ianuarie 2014. Eu nu cred că cei de la RATUC vor fi pregătiţi", a spus Uioreanu.

Acesta mai arată că reprezentanţii RATUC n-au făcut nimic pentru a asigura servicii decente locuitorilor Clujului. „Vor să opereze pe zona metropolitană, dar au cele mai vechi autobuze. Nu au cumpărat niciodată autobuze noi. Numai second-hand. Normal că nu au cum să câştige licitaţiile. Cu autobuzele acestea vechi vrea RATUC să opereze în zona metropolitană? Am văzut că de abia acum vor să cumpere autobuze noi cu o parte din banii încasaţi din bilete! Dar până acum ce au făcut, au cumpărat numai vechituri", a spus Uioreanu.

Directorul RATUC, Liviu Neag, îl contrazice pe Uioreanu din toate punctele de vedere. În primul rând, Neag dă asigurări că RATUC va putea să intre pe rutele din Feleac, fără probleme, de la 1 ianuarie. „Vă dau o informaţie în premieră. Joi vom avea hotărârea de la registrul comerţului, privind tranformarea regiei noastre în societate comercială. Aşa încât, de la 1 ianuarie vom intra pe zona Feleac / Gheorgheni/ Vâlcele cu autobuzele RATUC. Chiar voi avea o întâlnire cu primarul pentru a stabili frecvenţele şi cursele. Nu înţeleg, aşadar, atitudinea domnului Uioreanu. Oricum, el ar trebui să ştie că Ciurila a rămas în licitaţie, nu ne aparţine", a spus Liviu Neag.
Legat de propunerea privind împărţirea staţiilor RATUC cu ceilalţi operatori de transport, decizia trebuie să aparţină Consiliului Local. „Problema este că aceste staţii sunt întotdeauna aglomerate, iar asta tocmai pentru că operatorii privaţi vin şi ei şi opresc în staţiile noastre. Nu se respectă nici o regulă din punctul acesta de vedere. De multe ori, maşinile noastre sunt obligate să aştepte după transportatorii privaţi, pentru a putea staţiona acolo unde au obligaţia să staţioneze. Nu e normal. Oricum, mă îndoiesc că vreun urbanist ar fi de acord să se aglomereze şi mai tare zona centrală a oraşului cu autobuze de tot felul de peste tot. Imaginaţi-vă cum ar fi în Piaţa Mihai Vitezul? Ce s-ar întâmpla dacă am avea acolo toate autobuzele? Oricum este o zonă aglomerată, iar acum se caută soluţii pentru scoaterea staţiilor tocmai pentru a mai decongestiona puţin zona. Însă, repet, decizia aparţine Consiliului Local şi Comisiei de Sistematizare a Traficului din cadrul primăriei", a subliniat Neag.

 

Comenteaza