Traficul de pe Moţilor, îngreunat de lucrări. Soluţia pentru decongestionarea lui

Traficul de pe Moţilor, îngreunat de lucrări. Soluţia pentru decongestionarea lui
Odată cu demararea lucrărilor de reabilitare de pe Calea Moţilor, şoferii care au drum în zonă pierd minute bune în trafic, mai ales la orele de vârf. Un clujean vine cu o propunere, care, consideră el, ar duce la decongestionarea lui.

El susţine că problema ar putea fi ameliorată prin montarea unui semafor provizoriu care să direcţioneze maşinile ce vin dinspre Calea Mănăştur spre strada Berăriei. 

"Din cauza lucrărilor pe strada Moţilor circulaţia a devenit un infern în zonă, mai ales pe timpul dimineţii din direcţia Calea Mănăştur->Fabrica de bere. Am o sugestie pentru rezolvarea, într-o oarecare măsură, a acestei probleme, şi anume: având în vedere că este interzisă schimbarea direcţiei de mers la stânga de pe Calea Mănăştur înspre str. Berăriei (la coborâre din cartierul Mănăştur), propun instalarea unui dispozitiv de semnalizare provizoriu pentru cei care, în mod normal, ar avea această opţiune doar la semaforul din dreptul Liceului de Telecomunicaţii.

În acest mod traficul s-ar aerisi considerabil pe acest segment de drum transformat în şantier. Este o idee foarte simplă de pus în aplicare, care nici nu presupune costuri! (mă gândesc că se găsesc 2 semafoare mobile)", a scris clujeanul pe platforma domnuleprimar.ro. 

Lucrările de modernizare a Căii Moţilor, parte din proiectul european „Refacerea infrastructurii Oraşului Comoară, modernizare căi de acces spre centrul istoric", au demarat în 15 iunie şi ar trebui să fie finalizate în 15 noiembrie. 

Licitaţia pentru efectuarea lucrărilor a fost câştigată de societatea Viarom Construct, cu o ofertă de 16,9 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată, sumă cu 7,3 milioane mai mică decât valoarea estimată a proiectului, de 24,2 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. În proiect sunt incluse alte trei străzi din centru: I. C. Brătianu, Avram Iancu şi Memorandumului.

Comenteaza