Tarif diferenţiat pentru taximetrişti în Cluj

Tarif diferenţiat pentru taximetrişti în Cluj
Taximetriştii atrag atenţia că sunt din ce în mai mulţi pentru piaţa restrânsă a Clujului şi cer primăriei să aprobe majorarea tarifului practicat, pentru a putea trăi din această activitate.

Problemele taximetriştilor clujeni cresc de la zi la zi, având în vedere că, în contiuare, le este interzisă operarea pe zona Floreşti, la Polus Center. Dacă sunt prinşi, riscă amenzi de până la 4.000 de lei. Mai grav, le sunt retrase şi plăcuţele de înmatriculare. Până să se schimbe conducerea la nivelul primăriilor Cluj şi Floreşti, astfel de probleme nu existau, au comentat câţiva taximetrişti în direct la Realitatea FM Cluj. Consilierul Local PDL, Radu Moisin, a ţinut să-i asigure pe taximetrişti că situaţia cu care se confruntă n-ar avea nici o legătură cu politica şi că ar fi vorba strict despre o acţiune a Poliţiei. Pe de altă parte, taximetriştii cer primăriei să aprobe majorarea tarifului practicat, avertizând că aceasta e singura soluţie care i-ar mai putea salva de la faliment.

Consilierul local PDL Radu Moisin afirmă că ar putea propune executivului majorarea tarifului practicat în prezent de taximetrişti, dacă s-ar accepta o variantă diferenţiată, cu un plafon minimal şi unul maximal. "Şi în Bucureşti se practică tariful diferenţiat şi lucrurile merg foarte bine. Clienţii au posibilitatea să aleagă firmele de taxi în funcţie de condiţiile pe care le oferă", a spus Moisin. Părerile taximetriştilor sunt, însă, împărţite. "Nu poţi compara Clujul cu Bucureştiul", a atras atenţia unul dintre taximetriştii care a intervenit în emisiunea matinală de la REALITATEA FM Cluj. La Bucureşti, o cursă nu coboară mai jos de 12-10 lei, în timp ce la Cluj, majoritatea curselor se învârt în jurul sumei de 5 lei. "Trebuie majorat tariful însă nu putem accepta ca acesta să fie diferenţiat. Avem nevoie de un tarif unic. Pentru că altfel, vor ajunge să opereze numai acele firme care vor practica cel mai mic tarif", a comentat taximetristul. Moisin a adăugat că nici o firmă nu poate avea mai mult de 100 de licenţe de taxi, aşa încât va rămâne loc, întotdeauna, pentru toţi operatorii, chiar dacă unii dintre ei vor lucra cu tarife mai mari. "Dacă firma care practică cel mai mic tarif are 100 de maşini şi toate sunt ocupate, clienţii nu vor avea de ales decât să apeleze la firmele care au un tarif mai mare, cu 10 bani, de pildă", a subliniat Moisin.

Totuşi, el a suţinut că nu se va lua nici o decizie, în sensul acesta, până când nu se va consulta cu structura asociativă care îi reprezintă pe taximetrişti. "Iniţial, mi-aş dori acest tarif diferenţiat, însă este greu de luat o decizie, fără a ţine cont de reacţia şi pretenţiile acestor oameni", spus Moisin. Toţi taximetriştii au avertizat că este din ce în ce mai greu de trăit din această activitate. "Nu ne-am plătit dările către stat de luni de zile, pentru că veniturile noastre sunt din ce în ce mai mici. Preţul la combustibil a crescut enorm, însă tarifele noastre au rămas la fel", s-au plâns taximetriştii. Mai grav este faptul că între timp au început controalele astfel că taximetriştilor clujeni le este interzis să opereze în zona Floreşti. "Noi primim amenzi şi ni se ridică plăcuţele de înmatriculare, dacă suntem prinşi operând în zona Floreşti, în schimb, cei 30 de taximetrişti din Floreşti au voie să lucreze cu dispeceratele din Cluj, că nu păţesc nimic. Este nedrept ce se întâmplă", au comentat oamenii.

Majoritatea sunt de părere că disputa politică dintre primarii din Cluj şi Floreşti i-a adus în această situaţie. "Până acum nu ne-am confruntat cu această problemă. Pe vremea când era domnul Ioachim Vancea şi domnul Sorin Apostu nu erau probleme, piaţa era liberă pentru toţi. Acum, situaţia s-a schimbat, din păcate. Este nedrept ce se petrece pentru că în mod normal, nu ar trebui să ni se ridice plăcuţele de înmatriculare", au reclamat taximetriştii. Radu Moisin le-a dat asigurări acestora că nu se pune problema să existe vreo dispută între primari. "Chiar s-au întâlnit primarii, dar din păcate în privinţa taximetriei nu se poate ajunge la o convenţie de genul celei care vizează transportul public în comun. Taximetria este reglementată prin lege, la nivel naţional. Cel mai indicat ar fi ca asociaţia taximetriştilor să meargă în audienţă la comandatul IPJ să vadă care este motivul pentru care aceste controale continuă şi de ce sunt ridicate plăcuţele de înmatriculare", a spus Moisin.

 

Comenteaza