Se reiau lucrările la Centrul ecologic de deşeuri după un blocaj de peste 2 ani

 Se reiau lucrările la Centrul ecologic de deşeuri după un blocaj de peste 2 ani
Acest proiect este gestionat de Consiliul Judeţean Cluj. Lucrările la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) au fost oprite în anul 2014, după ce contractul cu vechiul constructor a fost reziliat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat joi, contractul de lucrări rămas de executat la CMID, celula nr. 1, cu asocierea "KRANZ EUROCENTER SRL - INSTITUTUL DE STUDII ŞI PROIECTĂRI ENERGETICE (ISPE)".

Termenul de realizare este de 14 luni (cu termen de proiectare de 4 luni), pentru lucrările de remediere a deficienţelor constatate, cât şi pentru realizarea staţiei de tratare şi a staţiei de sortare.

Valoarea contractului este de 111.103.998,44 lei plus TVA (aproximativ 24 milioane de euro), bani europeni.

"Mă bucur că am reuşit să deblocăm acest proiect şi să putem semna contractul de lucrări. Criza gunoaielor în judeţul Cluj este o chestiune extrem de serioasă, tocmai de aceea vom încerca să urgentăm finalizarea acestui proiect cu succes. Vom acorda toată asistenţa şi vom face toate diligenţele pentru a sprijini constructorul pentru a executa contractul în termenul stabilit" a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

 

Comenteaza