News alert Se demolează primele garaje de cartier din Cluj

Se demolează primele garaje de cartier din Cluj
| Foto: Arhiva

După mai bine de 10 ani de promisiuni, se demolează primele garaje de cartier în Cluj-Napoca. Este vorba despre o serie de garaje fără autorizaţie de construire de pe strada Brateş din Mănăştur.

"Au fost trimise somaţii, am dat un termen de 3 luni de zile ca aceste garaje să fie ridicate de pe domeniul public, în caz contrat această acţiune va fi făcută pe cale administrativă, iar costurile vor fi suportate de cătrei cei în cauză", a declarat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, în cadrul matinalului Realitatea FM Cluj.

De asemenea, viceprimarul Clujului a mai spus că vor fi demolate garajele de cartier şi în zonele unde sunt prevăzute parkinguri. "Nu e aşa uşor. Ca să demolăm, trebuie să avem ce să punem în loc. În toate zonele unde vom face PUZ-uri de regenerare urbană, vom demola garaje şi vom face parcări la sol. La trei locuri de parcare, vom planta un arbore pentru a creşte calitatea vieţii. Vom analiza foarte atent aceste situaţii pentru că, pot să fie 50 de garaje dar pe locul cărora să nu putem costrui parking, însă putem face 70 de locuri de parcare normale".

Peste 70 de astfel de locaţii se află în analiza Primăriei Cluj-Napoca. "Verificăm situaţia terenului de sub garaje, cadastrăm terenul, apoi fiind teren public putem demola".

Deşi majoritatea clujenilor susţin demolarea garajelor de cartier, unii proprietari profită de situaţie şi fac bani frumoşi din vânzarea sau închirierea acestora. Site-urile de profil sunt pline de astfel de anunţuri.

Un garaj de beton de 16,5 mp se vinde cu 2.850 de euro în Piaţa Mărăşti, un alt garaj de tablă tot în cartierul Mărăşti costă 2.100 de euro (negociabil), iar în Mănăştur şi Zorilor preţurile ajung chiar şi la 4.000 de euro. Pentru închirierea garajelor, doritorii trebuie să scoată din buzunar 50-60 de euro. Alţii le folosesc pe post de cămară sau de afumătoare, conform unui articol publicat de ZIUA de CLUJ în toamna lui 2017. 

 

Comenteaza