Remus Lăpuşan: „Cei de la aeroport au abuzat de buna noastră credinţă”

Remus Lăpuşan: „Cei de la aeroport au abuzat de buna noastră credinţă”
Liderul consilierilor judeţeni social-democraţi, preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan, spune că responsabilii cu administrarea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” şi-au pierdut, practic, dreptul la prezumţia de nevinovăţie, în relaţia cu instituţia tutelară, Consiliul Judeţean Cluj. El a precizat că deliberativul judeţean nu va mai da bani şi nici nu va garanta vreun împrumut până nu va avea o expertiză tehnică în privinţa lucrărilor executate la noua pistă de decolare-aterizare.

Lăpuşan s-a arătat deranjat de acuzaţiile angajaţilor aeroportului privind lipsa de implicare a Consiliului Judeţean în bunul mers al instituţiei. „În ultimii ani, Consiliul Judeţean a avut drept prioritate numărul unu aeroportul şi asta o spun cifrele. Doar în ultimii trei ani, de când sunt eu consilier judeţean, CJ a investit în aeroport peste 215 milioane de lei, din care, e drept, 15 milioane au venit de la guvern. Discutăm de cea mai mare sumă acordată regiilor sau societăţilor subordonate CJ. Prin urmare nimeni nu poate acuza CJ că n-ar fi interesat de soarta aeroportului. Le cer angajaţilor aeroportului să nu se lase manipulaţi, iar protestele din faţa CJ să fie organizate de sindicat şi nu să facă prezenţa şi să verifice gradul de implicare al fiecăruia cei de la resurse umane", a afirmat Lăpuşan.

El spune că administraţia judeţeană va sprijini în continuare aeroportul, dar nu în orice condiţii. „Aşa cum am ajutat până acum aeroportul, o vom face şi în continuare, dar nu vom mai merge pe bună-credinţă, pentru că, până acum, se pare că cei de acolo au abuzat de buna noastră credinţă. Veneau şi ne cereau 20 de milioane pentru modernizarea aeroportului şi plenul consiliului vota, fără să verifice unde se duc banii aceia", a afirmat Lăpuşan. El a precizat că grupul PSD a solicitat, prin adrese oficiale, executivului CJ şi conducerii aeroportului să răspundă la trei întrebări. Prima solicită situaţia datoriilor aeroportului, defalcate pe categorii de lucrări şi pe societăţile comerciale creditoare, precum şi contractele în baza cărora s-au făcut acele lucrări. Cea de a doua întrebare cere explicaţii referitor la cele 26 de acte adiţionale încheiate la contractul pentru construirea noii piste, fără ca vreunul dintre aceste acte adiţionale, susţine Lăpuşan, să fi trecut prin plenul CJ. În fine, cea de a treia întrebare cere explicaţii referitor la actul adiţional prin care a fost modificată prevederea din contractul iniţial, potrivit căreia plata lucrărilor se face în termen de trei ani de la recepţia pistei. Lăpuşan a precizat că răspunsurile instituţiilor apelate vor trebui livrate plenului CJ la şedinţa din 31 iulie.

„În plus, vom cere o expertiză tehnică pentru toate lucrările pentru care s-a plătit şi pentru care se solicită încă bani, altfel nimeni nu-şi va asuma plata datoriilor. Am cerut şi Curţii de Conturi să facă un audit la aeroport. Dacă tate se vor dovedi în regulă, nu va fi nici o problemă să garantăm credite şi să ajutăm în continuare aeroportul, dar vrem să ştim exact pe ce dăm banii", a adăugat Lăpuşan.

Liderul PSD Cluj a apreciat că, pentru o mai bună supraveghere a modului de funcţionare a aeroportului, se impune separarea conducerii deliberative de cea executivă, iar directorul aeroportului să nu mai joace şi rolul celui care centrează şi al celui care dă cu capul. „Domnul David Ciceo ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie (CA) şi din calitatea de membru al CA. Trebuie să fie două entităţi de conducere distincte, nu poţi să fii şi preşedinte al CA şi director general al aeroportului, pentru că atunci CA nu-şi mai are rostul", a afirmat Lăpuşan.

 

Comenteaza