Record de pasageri pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj în 2016
- Scris de mediafax
- 04 Ian 2017, 16:12
- Administraţie
- Ascultă știrea
Directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a declarat, miercuri, că, pentru anul în curs (2017, n. red.), estimările indică o cifră de 2,7-3 milioane de călători care vor fi transportaţi.
"Am înregistrat anul trecut un record absolut de trafic aerian, de aproape 1,9 milioane de pasageri, în creştere cu 25% faţă de anul 2015, iar în cifre absolute aceasta înseamnă 400.000 de persoane.
Acest trafic ne consolidează poziţia de al doilea aeroport al României, după Bucureşti-Otopeni, dar şi de aeroport regional, în condiţiile în care în această zonă a Europei se vorbeşte de trei aeroporturi mari - Budapesta, Cluj-Napoca şi Bucureşti.
Pentru 2017 estimăm că vom avea un trafic cuprins între 2,7-3 milioane de pasageri. Am pornit în 1996 de la 32.000 de pasageri şi sperăm să mărim traficul aerian de o sută de ori", a spus Ciceo.
Potrivit acestuia, aeroportul clujean a luat mai multe măsuri pentru gestionarea unui număr atât de mare de pasageri, printre care se numără reconfigurarea părţii de plecări externe, înfiinţarea a două noi porţi de îmbarcare la etaj şi construirea, în acest an, a trei locuri noi de parcare aeronave.
"Continuăm cu studiile şi proiectele pentru etapa a II-a a pistei de 3.500 de metri şi vom demara studii pentru un nou terminal de pasageri", a subliniat David Ciceo. Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj pune la dispoziţia călătorilor un număr de 46 de destinaţii interne şi externe pentru 2017.