Primăria face parc în Zorilor, pe terenul omului de afaceri Sile Pușcaș. Proiectul a primit undă verde în Comisia de Urbanism

Primăria face parc în Zorilor, pe terenul omului de afaceri Sile Pușcaș. Proiectul a primit undă verde în Comisia de Urbanism

Comisia de Urbanism a aprobat astăzi PUZ-ul pentru un viitor parc de 1,2 hectare pe strada Observatorului fără număr. Terenul nu este însă unul public, ci va fi expropriat de la firma Florisal SA, deținută de omul de afaceri Sile Pușcaș.

Membrii comisiei nu au avut niciun fel de obiecții la varianta propusă la ședința de azi de arhitecții de la Arhi BOX. ”Noi am mai dezbătut acest proiect, îl știm, ei și-au asumat în formula prezentată azi toate sugestiile venite de la noi, așa că propun avizarea lui”, a spus arhitectul șef al municipiului, Daniel Pop.

”Vreau să îi felicit pe arhitecți pentru această prezentare și vreau să avem acest proiect pregătit pe luni să îl și punem în dezbatere publică, pentru ca după trecerea celor 30 de zile să venim cu el în Consiliul Local”, a spus primarul Emil Boc.

Ce funcțiuni va avea Parcul Zorilor

Primăria face parc în Zorilor, pe terenul omului de afaceri Sile Pușcaș. Proiectul a primit undă verde în Comisia de Urbanism

Potrivit documentației, Planul Urbanistic Zonal propune crearea unui parc de cartier care care va include loc de joacă pentru copii, zonă de recreere, alei, mobilier urban, zonă fitness, peluză multifuncțională, parcare biciclete și spații verzi.

În prezent zona este în plină dezvoltare, iar de aici lipsesc spațiile verzi. ”Cu excepția spațiilor verzi dintre blocuri, partea sudică a cartierului Zorilor nu beneficiază de spații verzi amenajate. Terenul studiat reprezintă ultima suprafață de teren liber cu potențial de transformare în zonă verde de agrement”, se arată în documentația depusă se proiectant.

Terenul este la intersecția străzillor Observatorului și Lunii și potrivit PUG-ului în vigoare este încadrat parțial în UTR M3, UTR M1 și UTR M4, adică zonă mixtă de construire.

Prin acest PUZ se dorește schimbarea încadrării urbanistice în cea de zona verde, adică UTR Va - scuaruri, grădini, parcuri cu acces public nelimitat.

Cum se va realiza accesul

Accesul se realizează din strada Observatorului. În prezent se poate accede pe parcelă și din curtea magazinului Profi, între cele două parcele ne-existând împrejmuire. Din punct de vedere al circulațiilor, prin acest proiect se dorește realizarea a 3 accese, din care 1 pietonal și 2 pietonale care sa permită accesul auto pentru ambulanțe și întreținerea spațiilor verzi din strada Observatorului, realizarea unui acces din zona magazinului Profi, dar și păstrarea unor posibilități de conectare cu parcelele cu locuințe colective învecinate.

Exproprieri cu scandal

În luna iulie primarul Emil Boc anunța că Primăria va face trei parcuri publice noi în oraș, în Bună Ziua, în Zorilor, dar și Parcul Est, în zona lacurilor din Gheorgheni. Locurile de amplasare au fost alese în urma unui studiu de oportunitate realizat de firma Conpac Arhitect.

Două dintre locațiile anunțate sunt însă proprietate privată. Propunerile de amplasament au trecut și de Consiliul Local în ședința din 16 octombrie, chiar dacă subiectul a iscat un adevărat scandal, proprietarii terenurilor făcând plângere prealabilă și amenințând că vor da primăria în judecată.

Astfel, pe lângă Florisal SA, care riscă să rămână fără cei 12.000 de metri pătrați din Zorilor, și Compexit Trading, unde acționar este senatorul Marius Nicoară, riscă să rămână fără peste 4.000 mp de teren afectat de viitorul parc propus pentru zona Bună Ziua. Alți proprietari care au depus plângeri în cazul acestui parc sunt Popescu Aristotel Titus și Popescu Emilia, care dețin 1,3 hectare în zona Becaș.

Proprietarii terenurilor au argumentat că locurile nu sunt potrivite pentru aceste investiții și că primăria va ajunge să plătească milioane de euro despăgubiri pentru acele terenuri.

Primarul Emil Boc a replicat atunci că: ”Știam că în momentul când ne propunem să construim spații verzi în oraș cineva va fi nemulțumit. Aceste terenuri au fost alese conform unei proceduri transparente, habar nu aveam cine sunt proprietarii. Paradoxal, la nivel personal vă cunosc pe toți și am tot respectul față de dumneavoastră. Practic acum ne contestați faptul că am fost prea transparenți, am făcut o procedură care să ne ajute să identificăm o locație, așa cum facem și în alte locuri în oraș, în Bună Ziua, pe Mărginașă. Poate că și eu ca și proprietar aș fi la fel, aș spune de ce eu. Pentru că o expertiză independentă ne-a spus că acolo este locația potrivită pentru un parc în Bună Ziua, după cum ne-a identificat o locație pentru un parc și în Zorilor și Europa, cu un alt scandal probabil. Locația e vizavi de Spitalul de Recuperare. Îi cunosc și pe acei proprietari, (n.r. firma lui Sile Pușcaș), îi respect, au făcut Platinia, au realizat niște lucruri fantastice în oraș, pot să beau o cafea cu domniile lor, dar noi avem obligația să asigurăm prevalența interesului public în raport cu interesul privat”.

 

 

 

Comenteaza