O nouă localitate din Cluj va avea rețeaua de apă modernizată

O nouă localitate din Cluj va avea rețeaua de apă modernizată
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Compania de Apă Someș S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, a emis ordinul de începere a lucrărilor de înlocuire a vechii conducte de apă din localitatea Cojocna.

„Intenția noastră este de a profita de condițiile meteo excelente pentru a relua, în forță, lucrările de modernizare a infrastructurii edilitare. Amplasamentul va fi predat constructorului chiar în cursul acestei săptămâni, demararea efectivă a lucrărilor urmând a avea loc în perioada imediat următoare”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, lucrările de execuție vor dura aproximativ șase luni. Prin intermediul acestei noi investiții va fi modernizată rețeaua de distribuție a apei potabile din localitatea Cojocna, pe o lungime de cca. 2 km.

De asemenea, vor mai fi realizate 48 de branșamente la imobile. Lucrările vor contribui la îmbunătățirea substanțială a calității apei potabile furnizate dar și la asigurarea unui nivel îmbunătățit de sănătate și confort pentru populație.

În valoare totală de 815.330 lei, investiția este finanțată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID) constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Comenteaza