O nouă încercare pentru pistele de biciclete pe Calea Turzii și pe strada Observatorului
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Feb 2025, 11:09
- Administraţie
- Ascultă știrea

Municipalitatea mai face o incercare pentru amenajarea de piste de biciclete pe Calea Turzii și pe strada Observatorului. Contractul este estimat la 5.5 milioane de lei, bani prin PNRR și buget local. Durata de implementare: 18 luni.
''Executie lucrari la obiectivul de investitii "Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – Amenajare pista de biciclete pe Calea Turzii – str. Observatorului în Municipiul Cluj-Napoca", conform documentatiei. Valoarea cheltuielilor diverse si neprevazute este 589.289,40 lei fara TVA si nu este inclusa in valoarea estimata a procedurii''. Valoarea totala estimata: 5.001.876 lei, PNRR si buget local. Termenul limită de depunere a ofertelor este 13.03.2025.
Licitații au fost organizate și în anii trecuți, însă nicio firmă nu a depus oferte.
Pista de biciclete, in lungime de 3,6 km, ar urma să fie amenajata pe Calea Turzii și strada Observatorului. Proiectul va favoriza mijloacele de transport alternativ, fără a afecta circulația. Trama stradală va fi reconfigurată. Pistele de biciclete vor fi adiacente părții carosabile.
Municipiul Cluj-Napoca și-a dezvoltat treptat rețeaua de piste pentru biciclete cumulând aproximativ 35 km (excluzând pistele pentru agrement din parcuri), susținut de un sistem de bike-sharing cu 50 de stații (din care 7 in zona metropolitană) și de parcări pentru biciclete, fie rastele amplasate în apropierea obiectivelor de interes sau chiar parcări rezidențiale, arată municipalitatea.
Potrivit municipalității, dezideratul pentru 2027 este ca fiecare cartier major să dețină o legătură velo directă cu centrul orașului (mai ales Mănăștur, Zorilor, Mărăști, Gheorgheni și Grigorescu).