Norme sporite de siguranţă pe aeroporturile internaţionale. Noile prevederi europene, în dezbatere la Cluj

Norme sporite de siguranţă pe aeroporturile internaţionale. Noile prevederi europene, în dezbatere la Cluj
Timp de două zile, în 21 şi 22 septembrie, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" organizează la Cluj-Napoca un workshop cu participare internaţională.

Workshopul este organizat în colaborare cu Asociaţia Aeroporturilor din România şi sub coordonarea Autorităţii Civile din România şi în cooperare cu Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA).

Reprezentanţii EASA vor susţine o serie de prezentări cu privire la cerinţele prevederilor Regulamentului European care stabileşte cerinţele tehnice şi procedurile administrative referitoare la aeroporturi.

Regulamentul este deosebit de important pentru toate aeroporturile din Europa. În aceste două zile va fi un seminar interactiv, în care vom încerca să aflăm cât mai multe legat de implementarea concretă, de resursele necesare. De exemplu sunt cazuri în România cu piste deja făcute, cum este Clujul, sunt piste în construcţie, cum este Oradea, Suceava, sunt proiecte vitale. Având în vedere că în toate trebuie să fie reguli comune, unde nu se justifică financiar sau nu se poate adapta infrastructura, în acest caz vor fi analize de risc, se vor notifica diferenţe la Autoritate şi la Comisia Europeană, care le vor analiza dacă sunt acceptabile sau nu. Toate aeroporturile din Europa intră într-un proces de evaluare a întregii infrastructuri şi de a ajunge la un numitor comun în ce priveşte siguranţa", a declarat David Ciceo, directorul aeroportului clujean, care este în acelaşi timp şi preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România.

Toate aeroporturile internaţionale din ţară şi din Europa vor trebui să se conformeze în etapele următoare la aceste prevederi ale Regulamentului nr. 139/2014. Directorul aeroportului clujean afirmă, că în urma analizelor, aeroporturile vor fi upgradate din punct de vedere a siguranţei.

Seminarul se bucură de o participare complexă, reunind atât reprezentanţi ai industriei aviaţiei internaţionale din cadrul EASA, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor aeronautice din Italia, Danemarca şi Ungaria, dar şi ai unor aeroporturi din Croaţia şi Germania.

David Ciceo explică că în aceste două zile se va discuta şi despre colaborări viitoare cu oaspeţii internaţionali prezenţi la Cluj. „Ne bucurăm că avem participare internaţională la acest eveniment, avem directori de aeroporturi internaţionale, avem un director din Germania, directorul din Zagreb, autorităţi italiene. Pe lângă importanţa seminarului, este o oportunitate foarte bună pentru networking şi pentru a evalua diverse oportunităţi", a declarat directorul Aeroportului „Avram Iancu".

Organizarea acestui seminar la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" Cluj este o apreciere adusă aviaţiei civile în general, dar şi a nivelului ridicat al activităţii operaţionale şi manageriale a aeroportului clujean, în această perioadă de tranziţie prevăzută de Regulamentul European nr. 139/2014, mai spune directorul aeroportului Cluj, David Ciceo.

 

 

Comenteaza