Măsuri noi în mai multe localități din Cluj. Unele intră în scenariul roșu, altele în restricții de weekend

Măsuri noi în mai multe localități din Cluj. Unele intră în scenariul roșu, altele în restricții de weekend

Mai multe comune din județul Cluj își schimbă de sâmbătă scenariile de funcționare, unele trec pe "roșu", altele pe restricții de weekend.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a stabilit, vineri, prin hotărârile nr. 66 și 68 din 9 aprilie 2021, că începând de sâmbătă, 10 aprilie 2021, până la data ieșirii din vigoare a H.G. nr. 293/2021, respectiv 12 aprilie 2021, în comunele Așchileu (4.80) și Cojocna (3.06), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3 cazuri la1.000 de locuitori, se aplică măsurile aferente scenariului roșu. 

Astfel, localurile vor putea funcționa, în perioada menționată, doar la exterior, barurile și cluburile rămân închise, la fel și sălile de jocuri de noroc și cele de spectacole. De asemenea, evenimentele publice și private sunt interzise, iar la școlile trec de luni în scenariul roșu, astfel că vor merge la cursuri doar copiii de grădiniță și cei din clasele primare, plus jumătate din cei aflați în clasele terminale, unde se va aplica scenariul hibrid.

De asemenea, în comunele Ceanu-Mare (5.07) și Fizeșu-Gherlii (4.74) - unde incidenta infectărilor cu noul coronavirus a depășit 4 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, se aplică și noile restricții impuse de Guvern, astfel, în zilele de weekend, de vineri până duminică, magazinele se închid la ora 18:00, sălile de sport nu pot funcționa și circulația este interzisă de la ora 20:00. Măsura se aplică de mâine, 10 aprilie.

Comenteaza