Martorii lui Iehova luptă împotriva blocului unui cunoscut director din IT-ul clujean

Martorii lui Iehova luptă împotriva blocului unui cunoscut director din IT-ul clujean
Un ansamblu imobiliar de şase etaje de pe strada Anton Pann este contestat de un cult religios.

Cultul creştin Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova cere retragerea autorizaţiei de construire a unui ansamblu imobiliar din imediata apropiere a centrului Clujului. Este vorba despre proiectul Beauciel, al societăţii EBS Real Estate Investment, controlată de CEO-ul NTT Data, Daniel Metz. Edificiul a fost aprobat prin hotărâte de Consiliul Local Cluj-Napoca în 28 februarie 2017.

„Motivele cererii noastre de revocare parţială au la bază, pe de o parte, încălcări flagrante ale limitelor de proprietate ale cultului nostru, pe care se află un lăcaş de cult (P+2), iar, pe de altă parte, faptul că imobilul cu funcţiuni mixte S+P+5E+R, ce urmează a fi edificat pe linia de hotar, fiind lipit de lăcaşul nostru de cult", arată Tiberiu Kovacs, din partea Martorilor lui Iehova.

Acesta subliniază că distanţa minimă obligatorie prevăzută în regulamentul de urbanism este de 4,5 m. Reprezentanţii cultului religios mai spun şi că cei care participă la slujbele religioase pot fi accidentaţi pe durata lucrărilor de construcţie. Primăria nu este însă de acord cu revocarea HCL.

Într-un referat semnat de arhitectul şef Daniel Popa şi de directorul executiv Corina Ciuban se arată că Martorii lui Iehova nu au participat la dezbaterea publică din 2012, referitoare la noul ansamblu imobiliar, şi că, având în vedere că este o zonă de restructurare urbană, distanţele se reglementează prin planul urbanistic de detaliu. Decizia finală o vor lua joi consilierii locali.

„Proiectul rezidenţial Beauciel este gândit tocmai pentru nevoile omului modern şi energic, care doreşte un spaţiu plin de confort şi proximitate de centrul oraşului. Amplasat pe strada Anton Pann nr. 28-30 (în intersecţie cu strada Bucureşti), complexul este format din două corpuri, cu un total de 103 apartamente şi 4 spaţii comerciale", scrie pe site-ul beauciel.ro.

 

Comenteaza