Video Mănăștur și Borhanci. Mai multe străzi urmează să fie modernizate și reorganizate pentru trafic

Mănăștur și Borhanci. Mai multe străzi urmează să fie modernizate și reorganizate pentru trafic

În Mănăștur și Borhanci pregătim intervenții care reorganizează circulația și creează conexiuni mai eficiente în oraș. Ordinul de începere pentru aceste drumuri de legătură a fost deja emis, iar lucrările vor intra în execuție în lunile următoare.

În Mănăștur

Intervențiile vizează trei direcții importante:
• modernizarea traseului Cernăuți – Basarabiei – Dimitrie Gusti până la Aleea Bălea
• realizarea legăturii Bucovina – Huiedinului – Mehedinți, cu intersecții regândite pentru un trafic mai fluent
• modernizarea completă a străzii Edgar Quinet
Aceste lucrări înseamnă carosabil refăcut, circulație reorganizată și condiții pentru transport public pe aceste direcții.

În Borhanci

Proiectul consolidează conectivitatea cartierului pe două direcții esențiale:
• optimizarea legăturii existente către Centura Vâlcele – Apahida
• realizarea unei noi conexiuni spre cartierul Gheorgheni, care scurtează traseele și reduce presiunea de trafic de pe strada Brâncuși și de pe bulevardul Nicolae Titulescu.

"Lucrările la aceste drumuri de legătură vor fi realizate direct, în regie proprie, prin RADP, ceea ce permite intrarea în execuție fără etape suplimentare de licitație și menținerea unui ritm constant al implementării.
Termenul de finalizare este 31 decembrie 2027.

În paralel, Centura Metropolitană rămâne un proiect strategic pentru Cluj. Fiecare zi contează pentru trafic, pentru economie și pentru calitatea vieții. De aceea ne concentrăm pe pași concreți: relansarea licitației, evaluare rapidă și o procedură clară.

Procedura este programată pentru 19 martie, urmând etapele legale de evaluare și atribuire, astfel încât proiectul să poată continua. Continuăm să lucrăm pentru o circulație mai bună și pentru o mobilitate mai eficientă în oraș", transmite viceprimarul Dan Tarcea. 

Etichete
Comenteaza