Lucrări de marcaje rutiere pe Drumul Județean 150 - Chesău

Lucrări de marcaje rutiere pe Drumul Județean 150 - Chesău

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a informat participanţii la trafic și cetățenii din zonă că pe Drumul Județean (DJ) 150, pe sectorul cuprins între Drumul Național 16 și localitatea Chesău, inclusiv pe raza localității, s-au executat lucrări de marcaje rutiere pentru asigurarea unei circulaţii în condiţii de siguranţă.

Astfel, s-au executat lucrări de marcaje rutiere longitudinale (axiale), de separare a sensurilor de mers, pe un sector de drum în lungime de 4,3 km; mai exact de la kilometrul 40+300 până la kilometrul 44+643. Tot pe acest sector de drum județean au fost realizate lucrări de marcaje aplicate pe coronamentele podețelor.

În perioada imediat următoare, dar numai în condiţii meteorologice favorabile desfăşurării acestui tip de lucrări, va continua execuţia de marcaje rutiere pe mai multe drumuri judeţene unde au fost finalizate lucrări de asfaltare, dar și unde situația o impune.

Comenteaza