Licitație pentru METROUL din Cluj-Napoca, ANULATĂ

Licitație pentru METROUL din Cluj-Napoca, ANULATĂ

Licitația de 125 milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor la metroul din Cluj a fost anulată.

Licitația pentru "Servicii de supervizare pt„PROIECT ȘI EXEC LUCR DE INF (STRUCT DE REZ, CALE DE RULARE, FINISAJE,SIST DE INSTAL), AUTOMATIZ TRAFIC, RACORD. ALIM CU ENERGIE ELECTRICĂ „TREN METROPOL GILĂU – FLOREȘTI – CLUJ-NAPOCA – BACIU – APAHIDA – JUCU – BONȚIDA – ETAPA I A SIST DE TRANSP METROPOL RAPID CLUJ: MAGISTRALA I DE METROU ȘI TREN METROPOL, INCL LEG DINTRE ACESTEA. COMPONENTA 1 MAGISTRALA I DE METROU CLUJ", în valoare de 125.013.820 lei fonduri europene, a fost ANULATĂ.

Licitație pentru METROUL din Cluj-Napoca, ANULATĂ

Ofertele trebuiau deschise în 8 decembrie 2022.  Termenul de implementare este de 114 de luni (9 ani și 5 luni). Criterile de evaluare stabilite vizau prețul ofertei, experiența experților, dar și metodologia propusă de viitorii consultanți pentru îndeplinirea contractului. Ofertele urmau să fie verificate de către experții tehnici ai Asocierii SWS Engineering S.p.A., SYSTRA și METRANS Engineering S.R.L.

Traseul liniei de metrou ușor (metro light MTR-L) este următorul:

Secțiunea VEST: Strada Șesul de Sus – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str. Eroilor și Str. Subcetate) – Str. Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str. Răzoare, cu stațiile: 1. Țara Moților (Teilor), 2. Teilor (Eroilor), 3. Copiilor (Subcetate), 4. Sănătății (Spitalul de Urgență), 5. Prieteniei (Răzoare); Secțiunea CENTRU: Drumul Sfântul Ioan – Str. Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str. Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații: 6. Natura Verde (Bucium), 7. Mănăștur (Izlazului), 8. Sfânta Maria (Câmpului), 9. Florilor (Cluj-Arena), 10. Sportului (Mihai Eminescu), 11. Piața Unirii, 12. Piața Avram Iancu, 13. Armonia (Petofi Sandor), 14. Piața Mărăști; Secțiunea EST: Ramura Muncii: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile 15. Transilvania (Siretului), 16. Viitorului (IRA), 17. Muncii; Ramura Sopor: Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile 18. Cosmos (Alexandru Vaida Voevod), 19. Europa Unită (Becaș) și cu Depoul Sopor.

Câștigătorul licitației pentru metrou va fi anunțat în primele luni ale anului viitor

Edilul Emil Boc a declarat, la ZIUA LIVE, la început de decembrie 2022: "Avem și metroul în faza de licitație. Sunt 60 de zile lucrătoare pentru analizarea ofertelor. În 28 octombrie au fost depuse și noi încercăm să terminăm cât mai repede cu putință, în intervalul celor 60 de zile lucrătoare". 

Comenteaza