Înmatricularea autovehiculelor se va face digitalizat. Ciucă: "E timpul ca statul să circule date, nu să-i pună pe români să circule cu hârtii"

Înmatricularea autovehiculelor se va face digitalizat. Ciucă: "E timpul ca statul să circule date, nu să-i pună pe români să circule cu hârtii"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că MAI va pune bazele unui hub de servicii pentru digitalizarea evenimentelor de viaţă, de la obţinerea cazierului juridic, până la înmatricularea unui autovehicul.

"România digitală, România liberă este un concept care transmite un mesaj ferm al Partidului Naţional Liberal: transformarea digitală este parte esenţială din modernizarea României. Guvernările liberale de a lungul istoriei şi-au asumat întotdeauna reforme curajoase şi misiunea de a moderniza societatea şi economia României îndeosebi în momentele grele. Astăzi, în faţa multiplelor crize regionale şi globale, trebuie să fructificăm oportunitatea de a face saltul în dezvoltare pe care îl aşteaptă de altfel toţi românii. Cercetarea, inovarea şi digitalizarea sunt principalele ingrediente ale modelului liberal de creştere economică, le-am susţinut şi le vom susţine în continuare", a afirmat Ciucă, la evenimentul "România Digitală, România Liberală", organizat de PNL.

Potrivit prim-ministrului, "lumea se schimbă cu rapiditate, revoluţia digitală şi noile tehnologii înseamnă şansa omenirii de a găsi soluţii la marile provocări, de la pandemie, la criza energetică şi războiul de la graniţe".

"Prin minţile strălucite cu care este binecuvântată, România trebuie să contribuie la aceste progrese. Mai mult decât atât, transformarea digitală şi noile tehnologii ne oferă şansa de a recupera decalajele pe care le înregistrăm încă faţă de Uniunea Europeană şi faţă de ţările care au înţeles mai devreme rolul noilor tehnologii în modernizarea serviciilor publice", a completat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

El a susţinut că în pandemia de COVID-19 toată lumea şi-a dat seama de utilitatea soluţiilor digitale, iar în conflictul din Ucraina s-a evidenţiat importanţa strategică a securităţii cibernetice.

"Acum avem instrumentele şi fondurile necesare pentru România digitală pe patru dimensiuni-cheie", a spus premierul, care a menţionat în acest sens serviciile publice digitale, competenţele digitale, digitalizarea sectorului privat românesc şi conectivitatea prin reţele de mare viteză.

Ciucă a amintit că Ministerul Digitalizării lucrează la cloud-ul guvernamental, "un proiect major care va schimba complet paradigma serviciilor publice digitale din România prin asigurarea interperabilităţii şi securităţii datelor românilor".

"Este timpul ca statul să circule date nu să-i pună pe români să circule cu hârtii între instituţiile sale", a afirmat premierul.

Conform acestuia, Ministerul Afacerilor Interne va pune bazele unui hub de servicii pentru digitalizarea evenimentelor de viaţă, de la obţinerea cazierului juridic, până la înmatricularea unui autovehicul.

Comenteaza