Încep lucrările de alimentare cu apă a satului Chiriș din comuna Geaca

Încep lucrările de alimentare cu apă a satului Chiriș din comuna Geaca

  Luni, 9 noiembrie 2020, Compania de Apă „Someș” S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar a predat amplasamentul constructorului, în vederea începerii lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă, în sistem centralizat, a satului Chiriș din comuna Geaca.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne dorim ca până la venirea iernii să progresăm cât mai mult cu execuția acestei lucrări de investiții. Cel târziu în vara anului viitor locuitorii Chirișului vor beneficia de o apă potabilă de cea mai bună calitate, furnizată în regim continuu”.

Lucrările de extindere a rețelei de apă în Chiriș presupun amplasarea unei conducte de transport pe o lungime de 2.69 km și a unei rețele de distribuție de circa 4,5 km.

Termenul de finalizare a investiției este de maxim 8 luni. Finanțarea lucrărilor este asigurată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

După finalizarea acestei investiții, dar și a celei aflate în plină desfășurare pe teritoriul satului Legii, Compania de Apă „Someș” va face demersurile necesare pentru preluarea acestora în sistemul zonal de apă. În acest fel, locuitorii comunei Geaca vor fi racordați, în proporție de 100%, la apă în sistem centralizat.

 

Etichete
Comenteaza